Între 23 şi 27 iulie 2014, pe Platoul Padina are loc a cincea ediţie a festivalului montan Padina Fest. Este singurul festival din România organizat la peste 1.499 metri altitudine şi are ca scop principal promovarea munților Bucegi şi a turismului la mare altitudine, ridicarea gradului de educare montană şi ecologizarea zonei cu scopul de a conserva patrimoniul natural. În această perioadă efective din cadrul Jandarmeriei Dâmboviţa (Posturile de Ordine Publică Montane Peştera şi Zănoaga, Detaşamentul de Jandarmi Mobil) vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică în Platoul Montan Bucegi, la activităţile cultural-artistice şi sportive prilejuite de evenimentul Padina Fest. Ţinând cont că festivalul este la a V-a ediţie, se estimează prezenţa în această perioadă a unui număr mare de persoane. Pe parcursul desfăşurării tuturor activităţilor jandarmii dâmboviţeni recomandă participanţilor să dea dovadă de un comportament civic adecvat pentru ca întreaga activitate să se desfăşoare în condiţii de normalitate. Persoanele aflate în dificultate în zona Platoului Montan Bucegi pot apela cu încredere numerele de telefon 0749.034.639, 0749058037 sau numărul unic de urgenţă „112”, pentru a obţine sprijinul imediat al jandarmilor montani. Pentru siguranţa participanţilor şi turiştilor prezenţi la acest important eveniment, şi un echipaj de intervenţie de la Detaşamentul Pucioasa – Garda Fieni va asigura zilnic, în această perioadă, intervenţia în cazul producerii unei situaţii de urgenţă.Premergător începerii festivalului, cadre ale Inspecţiei de Prevenire au efectuat controale la unităţile de turism amplasate în zonă, iar pe timpul desfăşurării acestui eveniment vor executa activităţi de informare preventivă în rândul turiştilor, explicându-le acestora despre importanţa protejării mediului înconjurător, prin prevenirea incendiilor de pădure, ocazie cu care, se vor distribui diverse materiale informative (pliante şi flyere) ce conţin recomandări privind apărarea împotriva incendiilor.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
