Patru bărbaţi, care sustrăgeau componente metalice de pe raza localităţii Comişani, sat Lazuri, au fost prinşi de jandarmii dâmboviţeni. Bărbaţii cu vârste cuprinse între 16 şi 46 ani, după ce au decopertat solul, au sustras patru bucăţi de conductă, în lungime totală de aproximativ 15 metri şi un ventil metalic, dintr-un tronson aparţinând unei societăţi comerciale. Persoanele intenţionau să transporte materialul feros cu ajutorul unei căruţe la un centru de colectare a materialelor feroase, în vederea valorificării:” O patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, care acţiona pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale pe raza localităţi Lazuri, a depistat pe tereneul viran din localitate patru persoane, care sustrăgeau mai multe bucăţi de conductă şi un ventil metalic.Jandarmii au întocmit celor în cauză acte de constatare, aceştia fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunii de “tentativă de furt calificat”, actele urmând a fi înaintate instituţiei abilitate pentru continuarea cercetărilor”, a declarat cpt.Ciprian Vătăşelu, purtător de cuvânt IJJ Dâmboviţa
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
