Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, care acţiona pe linia prevenirii şi combaterii faptelor antisociale pe raza comunei Gura Ocniţei, a depistat pe câmpul din localitate (în imediata apropiere a DJ 720) trei persoane, care decopertau solul folosind unelte specifice, pentru a sustrage conductă metalică.
În urma verificărilor efectuate de personalul jandarmeriei, s-a stabilit că 2 bărbaţi şi o femeie cu vârste cuprinse între 25 şi 35 de ani, au decopertat solul pe o distanţă de aproximativ 20 metri în vederea scoaterii la suprafaţă şi debitării unei conducte metalice aparţinând unei societăţi comerciale.
***
Jandarmii au întocmit celor în cauză acte de constatare, aceştia fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunii de “tentativă de furt”, actele fiind înaintate organelor de cercetare.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
