Prima zi a anului 2012 debuteaza cu o mare sarbatoare pentru crestinii ortodocsi, este vorba de de Sfantul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei. Peste 600 .000 de români îşi aniversează onomastica .Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, din totalul româncelor, 85.518 se numesc Vasilica, 1.996 –Vasilca, 587 – Vasila, iar 963 – Sica. Una dintre cele mai importante personalităţi ale lumii creştine din primele secole este Sfântul Vasile cel Mare. Acesta este sărbătorit de două ori în România, în luna ianuarie. În chiar prima zi a anului, Sfântul Vasile cel Mare este serbat de toţi creştinii care folosesc calendarul şi tradiţia bizantină, iar în data de 30 ianuarie el este serbat, din anul 1081, împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur şi cu Sfântul Grigore din Nazianz.Preţuirea de care se bucură Sfântul Vasile cel Mare pe teritoriul României este una foarte veche. Se pare că, în calitate de exarh al Pontului, Sfântul Vasile cel Mare a exercitat o influenţă spirituală asupra creştinilor din Dobrogea, care aveau o organizare episcopală proprie, dar şi asupra celor din restul teritoriului României, prin intermediul unor episcopi misionari, care asigurau asistenţa spirituală a locuitorilor vechii Dacii chiar în timpul perioadei migraţiilor.Din punct de vedere canonic, creştinii de pe actualul teritoriu al României nu erau sub ascultarea ierarhică faţă de scaunul de mitropolit din Cezareea Capadociei pe care l-a ocupat Sfântul Vasile cel Mare. Însă este semnificativ faptul că patriarhii ortodocşi ai României poartă şi titlul de locţiitori ai Scaunului Cezareii Capadociei şi, astfel, se situează în descendenţa spirituală a marelui sfânt şi teolog. De asemenea, în Biserica Catolică, cel mai important ordin călugăresc de rit oriental este cel al Sfântului Vasile cel Mare. Practic, acest ordin, la fel ca mai toate mănăstirile ortodoxe din România, respectă regulile monastice stabilite chiar de Sfântul Vasile cel Mare.La mulţi anu Vasile ,Vasilica !
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
