Calendaristic,vara îşi iese din drepturi peste câteva zile.Începând de duminică, de la ora 21:00, meteorologii au emis o avertizare de cod galben de furtuni valabilă pentru toată România. Codul galben de furtuni este valabil până marţi, 28 august 2012, ora 9.00. Meteorologii anunţă că, în acestă perioadă, se vor semnala intensificări susţinute ale vântului, instabilitate atmosferică şi răcire accentuată.În intervalul menţionat instabilitatea atmosferică se va accentua şi va cuprinde treptat toate regiunile, începând din nord-vestul ţării. Vântul va prezenta intensificări susţinute, care vor avea trecător şi aspect de vijelie, cu viteze ce vor atinge la rafală 50 – 70 km/h, iar izolat, mai ales în regiunile extracarpatice şi la munte, vor depăşi 80 km/h.Vor fi frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea şi caracter torenţial, iar izolat cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi va cădea grindină.Astăzi, 27 august, valorile termice vor marca o scădere accentuată faţă de zilele precedente, astfel încât temperaturile maxime vor fi uşor mai scăzute decât mediile multianuale ale lunii august, vremea devenind răcoroasă.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
