Trei turişti care au pornit în drumeţie în Platoul Montan Bucegi nu au mai putut continua deplasarea din cauza epuizării fizice şi a echipamentului inadecvat şi au fost salvaţi de jandarmii montani .Jandarmii montani dâmboviţeni au primit un apel prin care erau informaţi că trei persoane, în zona Cheile Tătarului, din Masivul Montan Bucegi în timp ce se aflau în drumeţie pe traseul montan Babele-Zănoaga nu au mai putut continua deplasarea din cauza epuizării fizice şi a echipamentului inadecvat. Salvatorii au luat legătura cu turiştii şi au ajuns la locul unde erau aceştia .Turiştii găsiţi erau epuizaţi fizic, dar nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. „În urma intervenţiei jandarmilor montani cei teiturişti au fost sprijiniţi să ajungă în siguranţă la Zănoaga , în prezent fiind în afara oricărui pericol.Turiştii aflaţi în dificultate în zona Platoului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul de telefon 0749034639 sau numărul unic de urgenţă “ 112” pentru a obţine sprijinul imediat al jandarmilor montani ”,a declarat cpt.Ciprian Vătăşelu de cuvânt IJJ Dâmboviţa.
Recomandări ale jandarmilor montani pentru turiști
Pentru siguranţa iubitorilor naturii, jandarmii montani dâmboviţeni fac tuturor câteva recomandări:
– să respecte regulile muntelui, să nu lase în urma lor resturi menajere depozitate în spaţii neamenajate;
– să fie echipaţi adecvat(bocanci, un rucsac cu strictul necesar)
– să nu distrugă mediul înconjurător prin diverse acţiuni neconforme cu protejarea acestuia;
– să nu aprindă focul în locurile neamenajate;
– să nu distrugă semnele de orientare turistică ale traseelor;
-să nu intre cu autoturismele în zonele marcate.
De asemenea, jandarmii montani sfătuiesc turiştii să nu se abată de la traseele marcate pentru a nu întâmpina probleme nedorite. Este indicat ca înainte de începerea unui traseu, aceştia să anunţe jandarmii montani din zonă cu privire la numărul de participanţi şi traseul pe care urmează să-l parcurgă.Pentru orice problemă în spaţiul montan, turiştii sunt sfătuiţi să apeleze cu încredere la ajutorul jandarmilor direct sau sunând la numărul unic de urgenţe 112.