Tineretul social-democrat lansează o petiție prin care îi solicită președintelui Traian Băsescu retragerea Ordinului ”Steaua României” în grad de Cavaler acordată lui Laszlo Tokes în 2009, ca urmare a declarațiilor ”antinaționale” făcute de europarlamentar la lucrările Universității de Vară din 27 iulie:”La iniţiativa preşedintelui TSD, Nicolae Bănicioiu, tinerii social-democraţi vor lansa o petiţie online prin care se va solicita preşedintelui Traian Băsescu retragerea Ordinului Naţional ‘Steaua României’ europarlamentarului Laszlo Tokes, ca urmare a declaraţiilor antinaţionale făcute de acesta TSD consideră că Steaua României este cea mai veche decoraţie naţională şi un simbol al curajului poporului român, iar declaraţiile extremiste ale domnului Tokes arată că nu mai sunt întrunite condiţiile morale şi legale necesare ca acesta să-şi păstreze distincţia”, a afirmat Liviu Vasilescu, preşedinte TSD Dâmboviţa.Organizaţia TSD Dâmboviţa susţine în totalitate petiția prin care îi solicită președintelui Traian Băsescu retragerea Ordinului ”Steaua României” în grad de Cavaler acordată lui Laszlo Tokes.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
