Senatorul Marius Ovidiu Isailă şi-a a anuntat, luni, în plen, demisia din grupul parlamentar al PDL şi că va activa în cel al PSD. După cum ştim Marius Ovidiu Isală a fost ales senator într-un colegiu din Dâmboviţa. Drept urmare PDL Dâmbovița nu a întârziat să dea un comunicat de presă: “ Am luat act de declarațiile din presa locală ale dlui senator Ovidiu Isăilă, prin care domnia sa încearcă să justifice – în mod evident stângaci – decizia de a părăsi Partidul Democrat Liberal și de a se înscrie într-o altă formațiune politică. Afirmațiile dlui senator Isăilă sunt pe cât de neadevărate, pe atât de puțin credibile, în contextul în care domnia sa a refuzat constant implicarea în acțiunile de reconstrucție ale PDL Dâmbovița și în contextul în care a avut întreaga susținere pentru a obține un post de prim-vicepreședinte în Biroul Permanent Județean. Considerăm că onestă față de partidul care l-a promovat în politica la vârf ar fi fost o atitudine demnă (atât cât poate fi ea atunci când actorii politici oscilează dramatic în identitatea lor doctrinară!) și abținerea de la comentarii malițioase, născute dintr-o ”analiză” a zvonurilor publice, și nu dintr-o percepție personală a faptelor. Partidul Democrat Liberal Dâmbovița nu poate împiedica ”traseismul” politic, mai ales atunci când acest act are în spate interese personale puternice, însă își reafirmă principiile și valorile proprii. Considerăm că liderii politici autentici au tăria de caracter și inteligența de a-și asuma faptele și convingerile, și nu apelează la teritipuri ieftine, care să-i arunce – în final – în ridicol. Îi recomandăm dlui senator Isăilă să-și dozeze ”dezgustul” față de cei care dau atacuri zilnice statului de drept, s-au făcut scut în fața corupților și au nenorocit economia României, de dragul clientelei de partid!PDL Dâmbovița își manifestă regretul față de modul în care dl senator Ovidiu Isăilă a ales să părăsească această formațiune politică și își asigură membrii și simpatizanții că nu va tolera niciodată luări de poziție neadevărate și calomniatoare”, se arată în c omunicat .
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
