La sfârşitul săptămânii trecute social-democraţii dâmboviţeni şi-au ales un preşedinte executiv şi şi-au întregit numărul de vicepreşedinţi, conform modificărilor aduse la statutul PSD.La Conferința Extraordinară a PSD Dâmbovița au fost prezenţi aproximativ 230 de delegaţi , preşedinţi de organizaţii, consilieri judeţeni, primari, viceprimari şi membri ai Biroului Permanent . Teatrul Municipal („Tony Bulandra”) din Târgovişte a fost gazda Conferinţei Extraordinare a Partidului Social Democrat Dâmboviţa.Senatorul social democrat Leonardo Badea a fost ales preşedinte executiv al PSD Dâmboviţa, în cadrul conferinţe judeţene extraordinare a partidului. Leonardo Badea a deţinut anterior funcţia de secretar executiv al partidului. Funcţia de preşedinte executiv al organizaţiei judeţene fusese desfiinţată în cadrul conferinţei judeţene din luna aprilie, ultimul preşedinte executiv fiind actualul lider al social democraţilor dâmboviţeni, Adrian Ţuţuianu. Ulterior, după Congresul PSD, modificarea statutului partidului a obligat organizaţiile la reînfiinţarea funcţiei. Tot la Conferinţa extraordinară Mihai Puşcaşiu a fost ales secretar executiv al partidului, în locul lui Leonardo Badea, iar numărul de vicepreşedinţi a crescut la 19. Pentru vicepreşedinţi nu s-au mai făcut alegeri, fiind validaţi primi 4 candidaţi aleşi la conferinţa judeţeană în funcţie de numărul de voturi: Florin Ioniţă, Ion Nicolae, Dorinel Soare şi Marin Olaru. De asemenea, în urma demisiei din motive de incompatibilitate a vicepreşedintelui Mirel Nica, Fănuţ Costea a fost şi el validat vicepreşedinte.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
