În luna noiembrie se vor finaliza lucrările la Şcoala Gimnazială „Matei Basarab”din Târgoviște, proiectul de extindere, reabilitare, modernizare si echipare este în grafic.
Primarul Cristian Stan alături de viceprimarii Monica Ilie și Cătălin Rădulescu și city managerul Gabriel Boriga, a făcut o vizită de lucru la acest obiectiv de investiție.
Vorbim de cea mai mare investiţie pe fonduri europene care a vizat vreodată o unitate de învăţământ din Târgovişte dar și din Regiunea Sud- Muntenia, şcoala este reabilitată în întregime, va beneficia de o sală de sport, de laboratoare noi si de o sală multifuncţională, de un teren de sport exterior ultramodern, urmând a se bucura şi de dotări didactice, echipament sportiv pentru sala de sport şi terenul exterior, de echipament audio-video, de echipament IT şi software și de mobilier nou.
Totodată, şcoala va dispune şi de un sistem de panouri solare şi fotovoltaice de natură să confere independenţă energetică unităţii de învăţământ.
Termenul de execuţie expiră în luna noiembrie 2021. La această data, stadiul fizic de realizare a investiţiei se apropie de 90%, și se lucrează în ritm susținut .
Primarul Cristian Stan a anunțat că elevii vor reveni în noua școală, în cel de-al doilea semestru al noului an școlar. Valoarea finanţării europene accesate de către administraţia locală târgovişteană în cadrul acestui amplu proiect este de 22.223.977,79 lei.