Camera Deputatilor a adoptat, miercuri, 10 aprilie, în calitate de for decizional, un proiect de lege care extinde domeniile pentru care primarii pot să solicite finanţare de la Ministerul Dezvoltării prin PNDL 2 .
Proiectul a fost adoptat cu 251 de voturi ”pentru”, o abținere și niciun vot împotrivă.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare, completarea cu două noi litere a art.7 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.28/2013, astfel încât autorităţile administraţiei publice locale să poată accesa fonduri de la bugetul de stat pentru finanţarea construirii/modernizării/reabilitării/extinderii sistemelor de distribuţie a energiei electrice şi a gazelor naturale, în scopul armonizării prevederilor Programului de dezvoltare locală cu cele ale Legii nr.123/2012.
Deputatul PSD Dâmboviţa, Claudia Gilia a făcut un scurt comentariu pe acest subiect, subliniind faptul că s-a mai făcut încă un pas important pentru conectarea localităților la gaze și electricitate prin intermediul PNDL:
“După ce în luna ianuarie a.c. am votat legea prin care autoritățile publice locale pot înființa rețele de distribuție de gaze la nivel local, astăzi, am votat proiectul de Lege pentru completarea alin.(1) al art.7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală ce are ca obiect de reglementare, completarea cu două noi litere ale art.7 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.28/2013, astfel încât autorităţile administraţiei publice locale să poată accesa fonduri de la bugetul de stat pentru finanţarea construirii/modernizării/ reabilitării/extinderii sistemelor de distribuţie a energiei electrice şi a gazelor naturale.
Nevoia este una reală. În acest moment, doar 44,2% dintre consumatorii casnici sunt racordați la rețeaua de gaze naturale, iar la curent electric mai trebuie racordate cca. 4% dintre gospodării. Majoritatea acestora sunt localități sărace sau izolate din punct de vedere geografic.
Dacă aceste investiții ar fi făcute exclusiv din banii primăriilor sau din împrumuturi bancare, bugetele locale ar fi blocate zeci de ani de acum încolo.
PNDL este cel mai performant program de dezvoltare a comunităților noastre locale. La nivelul ţării, se derulează investiţii în infrastructură de peste 10 miliarde de euro, adică 12.681 de obiective de investiţii ”,a declarat Claudia Gilia
Prin acest proiecte de lege au fost incluse în obiectivele de investiţii care pot fi finanţate de stat, prin PNDL 2:
– construirea/modernizarea/reabilitarea/extinderea rețelelor de distribuție a energiei electrice;
– construirea/modernizarea/reabilitarea/extinderea sistemelor de distribuție a gazelor naturale și a racordului la sistemul de transport a gazelor naturale.
Legea merge la președintele României, Klaus Iohannis pentru promulgare și publicare în Monitorul Oficial.