Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște prezintă în cadrul Festivalului BABEL spectacolul „Richard 3. Omul”, o producție captivantă a celebrului personaj Richard al III-lea, creat de William Shakespeare.
Spectacolul are loc în Sala „Hugo Wolff”, ora 19:00 și oferă o călătorie fascinantă în lumea acestui personaj complex și intrigant. Cu o distribuție remarcabilă și o regie inspirată, Teatrul Tony Bulandra reușește să aducă la viață unul dintre cele mai enigmatice personaje din literatura universală.
„Printr-o metodă de cercetare bazată pe practică, am încercat să pătrundem în adâncul psihicului său și să explorăm complexitatea personajului construit de Shakespeare, pentru a corela ulterior rezultatele cu adevărul istoric despre Richard al III-lea și să identificăm dilemele morale apărute în urma acestui proces.”, a transmis Teatrul Tony Bulandra Târgoviște.
Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional al Artelor Spectacolului Babel se desfăşoară sub înaltul patronaj al prim-ministrului României.
Organizator al Festivalului Babel este Teatrul „Tony Bulandra”, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Târgovişte.
Menționăm că festivalul este finanțat de Primăria Municipiului Târgoviște, de Ministerul Culturii și are ca partener media Radio România. Sponsorul principal este UniCredit Bank, parteneri oficiali de mobilitate Flamicom și Mavexim. În plus, avem susținerea sponsorilor Rondocarton (Simbolul calității), Cicom (Fabrica de înghețată), C.A.R. Învățământ Târgoviște, Rotary Club Târgoviște, Biotel (Echipamente electrice), Bergenbier și a partenerilor ANSR (Asociația Națională a Surzilor din România), SonoArt, Dâmbovița Mall, Holo (The future is hologramic). Tuturor le suntem extrem de recunoscători!
Descoperă programul Festivalului pe babelfest.ro