Nouă sesiune de admitere la Universitatea „Valahia” din Târgoviște începe pe 3 septembrie 2024.
Pentru candidații care nu au reușit să se înscrie în sesiunea din luna iulie, Universitatea „Valahia” din Târgoviște organizează a doua sesiune de admitere în perioada 3-16 septembrie 2024, oferind astfel celor interesați o nouă oportunitate de a studia pe locuri bugetate, cât și pe locuri cu taxă, la una dintre cele 10 facultăți.
Pentru studiile universitare de masterat înscrierile continuă până la data de 19 septembrie 2024, ora 17:00, iar pentru programele de conversie profesională până la data de 16 septembrie 2024. Admiterea la studii universitare de doctorat se va desfășura în intervalul 9 – 16 septembrie 2024.
Universitatea „Valahia” din Târgoviște va comunica în mod constant informații cu privire la admiterea din sesiunea septembrie 2024 pe website-ul dedicat admiterii: admitere.valahia.ro și pe conturile de Facebook și Instagram.
În plus, candidații sunt sfătuiți ca, în funcție de opțiuni, să urmărească website-urile facultății/facultăților care îi interesează, pentru a fi la curent cu informațiile utile privitoare la admitere.
Viitorii studenți pot alege din oferta educațională și se pot înscrie online accesând site-ul admitere.valahia.ro .