Etapa județeană de fotbal pentru elevii de gimnaziu din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, peste 150 de copii , evenimentul a fost gazduit de Sala Sporturilor din Târgoviște.

Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan și primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan au fost prezenți la deschiderea oficială a evenimentului.

Am participat la deschiderea etapei județene de fotbal pentru elevii de gimnaziu din cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. Numărul mare de copii înscriși în această competiție ne arată că sportul dâmbovițean are un viitor, iar noi vom face absolut tot ceea ce este necesar pentru ca ei să aibă cele mai bune condiții de antrenament și de joc. Felicitări părinților pentru că le sunt alături celor mici! Aplauze copiilor și felicitări antrenorilor lor” a transmis președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan
Urmărește Partener TV și pe Google News