Vremea bună permite să se lucreze la reabilitarea și modernizarea Școlii Răzvad, potrivit administrației locale, condusă de primarul Emanuel Spătaru și viceprimarul Ionela Șerban, stadiul lucrărilor este în grafic.
” Pentru că și vremea ține cu noi, la reabilitarea Școlii Generale Răzvad se muncește într-un ritm ridicat, și am reușit să recuperam destul de mult.

Pot spune, că și această unitate școlară, va fi o bijuterie, la fel ca toate celelalte pe care le avem. Copiii noștri merită, și vor beneficia de cele mai bune condiții . Investim în Educației.” a transmis primarul Emanuel Spătaru. Proiectul – REABILITARE, MODERNIZARE, EXTINDERE, DOTARE ȘCOALA GIMNAZIALĂ RĂZVAD, este finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10, Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Prioritate de investiții 10.1, Investițiile în educație, și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare.

Valoarea totală a proiectului este de 8.180.380,60 lei și prevede reabilitarea și modernizarea întregii clădiri la standarde europene, va fi și o sală de festivități, dotările sălilor de clasă și laboratorelor vor fi de ultimă generație și nu în ultimul rând, la exterior, unitatea școlară va beneficia de un teren de sport multifuncțional ultramodern.
Administrația de la Răzvad și-a propus să monitorizeze foarte atent implentarea acestui proiect, având o mare dorință și anume, prin implicarea serioasă și totală a constructorului, noua Școala de la Răzvad să fie finalizată în primavara anului 2023.
Urmărește Partener TV și pe Google News