Încă de noaptea trecută, administrația locală din comuna Răzvad, condusă de primarul Emanuel Spătaru, a intervenit pe toate străzile pentru deszăpezire și asigurarea condițiilor optime de circulație rutieră.

În prezent, echipele acționează cu mai multe utilaje, iar lucrările de deszăpezire și combatere a poleiului se desfășoară etapizat pe toate artere importante și secundare.

Temperaturile scăzute favorizează apariția poleiului, motiv pentru care este prezentă și o autospecială cu material antiderapant, pentru sporirea siguranței participanților la trafic.

Autoritățile locale recomandă șoferilor să circule cu prudență sporită, să adapteze viteza la condițiile de drum și să respecte regulile de siguranță.
