VIDEO. Parada Babel 2019: Pe străzile Târgoviştei, la ceas de seară, “Nunta”, cu nuntași din peste 20 de țări

Știri

La Târgovişte, este în plină desfăşurare BABEL, un festival internațional al artelor , ajuns la cea de-a IX-a  ediţie și  care s-a născut de la o idee oferind spectatorului târgoviștean tot ceea ce există pe piața culturală din lume. Ediția din acest an se conturează în jurul temei imagine.

BABEL  nu e numai o sărbătoare a spiritului, e o miză culturală, o deschidere spre lume, un dialog profesional și cultural dintre noi și lume. Un mod de a forma imaginea  Târgoviştei şi de ce nu a României în lume.

Cea de-a doua  zi a Festivalului Babel s-a încheiat  la ceas  de seară cu mult entuziasm,  prin Parada Babel, care a avut ca temă „Nunta”, cu nuntași din peste 20 de țări.

 Parada a pornit din Parcul Chindia și s-a oprit pe Bulevardul Carol (fostul Castanilor), în aplauzele târgoviștenilor prezenți.

Parada face parte dintr-o formă de spectacol numită teatru de stradă. Ideea care animă acest gen de teatru este una singură: readucerea spectatorilor la teatru prin aducerea teatrului la spectatori, în stradă. Experimentul ține de un act de comunicare și naște dialog.

E un mod de a aduce în sala de teatru și a altor categorii de spectatori deoarece manifestarea antrenează toată comunitatea.Totul s-a desfășurat într-o explozie de artificii și de costume în culori specifice zonelor de unde vin participanții la festival, spre bucuria iubitorilor de teatru și de artă scenică.

Organizator al Festivalului Babel este Teatrul „Tony Bulandra”, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Târgoviște. 

PROGRAM BABEL 2019

Marți, 4 iunie

11:00 Foaier, Întâlnirile Babel (actori, presă, invitați; deschise publicului)

12:00 Sala Oglinzilor, Imagini teatrale succesive în teatrul est-european cu: Oleg Loevski, Dimitry Aryupin, Aleksandar Ivanovski, Inesa Pilvelytė, Piotr Kulczyk, Horațiu Mihaiu, Ovidiu Caița; 2h

18:00 Sala Mare, In transit, regia: Aditi Venkateshwaran, IAPAR, In

19:30 Casa Sindicatelor, Julius Caesar, regia: Okbaoui Cheikh, Forssane el Rokeh, Adrar, Algeria; 1h

21:00 Piața  Mihai Viteazul, The Heart of Don Juan, regia: Piotr Kulczyk, Scena Kalejdoskop, Polonia; 1h

 Miercuri, 5 iunie

11:00 Foaier, Întâlnirile Babel (actori, presă, invitați; deschise publicului)

12:00 Sala Oglinzilor, Yoga for performers, workshop, Aditi Venkateshwaran, IAPAR, India; 3h

18:00 Sala Mare, After, regia: Kim so jung, Sangsangchangkko (The Imaginary House), Coreea de Sud; 1h 10 min.

19:00 Centrul Vechi, Fiecare duine (Fiecare om), regia colectivă PASS, Edinburgh College, Scoția; 40 min.

19:30 Piața Mihai Viteazul, Operativi!, regia: Mario Gumina, Eccentrici Dadaro, Italia;1h

20:30 Casa Sindicatelor, Not a children`s game, regia: Albertas Vidžiūnas, Teatrul Alytus, Lituania, 1h 45 min.

Joi, 6 iunie

11:00 Foaier, Întâlnirile Babel (actori, presă, invitați; deschise publicului)

12:00 Sala Oglinzilor, Not from the emotions inside but from the images outside, workshop, Atsushi Kakumoto, Japonia; 3h

16:00 Sala Oglinzilor, Imagini teatrale succesive în teatrul contemporan cu: Jeungwoo Son, Hyungjong Song,  Kim So Jung, Scott Johnston, Vidyanidhee Vanarase, Atsushi Kakumoto; 2h

18:00 Amfiteatrul Liceului nr. 2, Smoke like a man, regia: Mickey Yonas, Yafit Levi, Israel; 1h

19:00 Centrul Vechi, Nunta, regia: Kiril Vîtoptov  (Laboratoarele Babel – Imago)

20:00 Piața Mihai Viteazul, Esquilibrio, Jonathan Marquis,  Italia; 40 min.

21:00 Piața Mihai Viteazul, Pasărea de Foc, regia: Irina Niculescu, Teatrul Tony Bulandra, Târgoviște, România; 40 min.

21:30 Sala Mare, ALBA, regia: Yves Marc, Thèâtre du Mouvement, Franța; 1h 15 min.

 Vineri, 7 iunie

11:00 Foaier, Întâlnirile Babel (actori, presă, invitați; deschise publicului)

12:00 Sala Oglinzilor, Not from the emotions inside but from the images outside, workshop, Atsushi Kakumoto, Japonia; 3h

18:00 Casa Sindicatelor, CUBE, regia: Pavel Knolle, Teatrul Național din Praga – Laterna Magika, Cehia; 1h

19:00 Piața Mihai Viteazul, Fiecare duine (Fiecare om), PASS, Edinburgh College, Scoția; 40 min.

20:00 Sala Mare, Medea Fantasy, regia: JeungWoo Son, The Nomad Production, Coreea de Sud; 1h 20 min.

21:30 Piața Mihai Viteazul, Spectacol de Foc și Muzică Live, The HandPan Project, România; 1h

 Sâmbătă, 8 iunie

11:00 Foaier, Întâlnirile Babel (actori, presă, invitați; deschise publicului)

12:00 Sala Oglinzilor, Not from the emotions inside but from the images outside, workshop, Atsushi Kakumoto, Japonia; 3h

17:00 Sala Mare, Sonata Kreutzer, regia: Mc Ranin, Teatrul Tony Bulandra, Târgoviște, România; 1h 10 min.

19:00 Casa Sindicatelor, Family Lear, regia: Lee Sunggu, Theater Company Gabyun, Coreea de Sud; 1h 40 min.

20:00 Centrul Vechi, Esquilibrio, Jonathan Marquis, Italia; 40 min.

21:00 Piața Mihai Viteazul, Vernisaj de fotografie „In memoriam Sorin Radu”, The HandPan Project, Nomad Flames – spectacol de foc, muzică și dans; 1h

Duminică, 9 iunie

11:00 Foaier, Întâlnirile Babel (actori, presă, invitați; deschise publicului)

17:00 Sala Mare, We are made of star dust, regia: Scott Johnston, Teatrul Tony Bulandra, Târgoviște, România; 1h

18:30 Curtea Domnească, Hamlet, regia: Kolbrún Björt Sigfúsdóttir, Brite Theatre, Anglia; 1h

20:00 Piața Mihai Viteazul, Esquilibrio, Jonathan Marquis, Italia; 40 min.

21:00 Curtea Domnească, Othello, după William Shakespeare, regia: Suren Shahverdyan, Teatrul Tony Bulandra, România; 2h

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social