VIDEO. Festivalul  Dovleacului la cea de-a XVI-a ediție în comuna Vulcana Pandele  

Știri

De 16 ani,   locuitorii comunei Vulcana Pandele au transformat dovleacul cel bun de plăcinte într-o emblemă a toamnei. Dovleacului i-a fost închinat şi un festival, în care toţi participanţii se pot mândri cu roadele strânse dar și   renumita  plăcintă cu dovleac. Acest eveniment are loc în fiecare an, de Sfânta Preacuvioasa Parachiva și ne demonstrează cu tărie că de la an la an cultura și tradițiile  sunt la mare preţ  în Vulcana Pandele. Duminică, la Vulcana  Pandele s-a desfășurat  cea de-a XVI-a ediție Festivalului Dovleacului. Sufletul acestui festival este Florina Voicu ,directorul Căminului Cultural „Izvor de apă vie ”.

Autorităţile locale îi oferă tot sprijinul în realizarea acestor manifestări culturale. Anul acesta un sprijin a acordat și Cerasela Roșoiu, directorul  de la Ceres Pucioasa.

Devenit deja tradiție, festivalul are ca atracție principală  plăcinta  cu dovleac, dovleacul, distracția si voia bună!

Gospodinele din Vulcana Pandele au realizat o plăcintă lungă de 16 metri pentru a marca a XVI-a ediţie a Festivalului Dovleacului.

Au mai fost prezenţi la eveniment: vicepreşedintele CJ, Luciana Cristea,  administratorul public al județului  Ionuț Săvoiu, parlamentarii Adrian Țuțuianu,  Corneliu Ştefan, Claudia Gilia, Carmen Holban, Oana Vlăducă, fostul deputat Ana Gheorghe, directorul LDP Dâmbovița, Cristian Avanu  și alți invitați.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social