În urma adoptării Hotărârii Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr.154/09.07.2010, unitatea
administrativ teritorială judeţul Dâmboviţa a devenit asociat fondator al Asociaţiei
Fotbal Club Chindia Târgovişte, alături de Consiliul Local al Municipiului Târgovişte, Universitatea Valahia Târgovişte şi SC PIMEN GP SRL.
Conform actului constitutiv pentru realizarea scopului şi obiectivelor sale, clubul are
un patrimoniu propriu constituit în principal din: cotizaţiile membrilor clubului, dobânzile şi dividendele rezultate din plasarea sumelor disponibile, venituri realizate din activităţi economice directe, subvenţii acordate de diferite instituţii publice sau private, sponsorizări,legate şi donaţii, resurse obţinute de la bugetul de stat şi/sau de la bugetele locale, venituri realizate din manifestările organizate de club şi alte venituri.
Prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor Fotbal Club Chindia Târgovişte nr.26/29.12.2016 s-a stabilit cotizaţia/contribuţia bănească pentru anul 2017 a Consiliului
Judeţean Dâmboviţa în cuantum de 1.400.000 lei. Plata se va face eşalonat, astfel, 400.000 lei trimestrul I, 300.000 lei trimestrul II, 400.000 lei trimestrul III şi 300.000 lei trimestrul IV.
La şedinţa extraordinară din data de 31 ianuarie 2017, consilierii judeţeni au votat proiectul de hotărâre privind aprobarea cotizaţiei/contribuţiei băneşti pentru anul 2017 către Asociaţia Fotbal Club Chindia Târgovişte.
Echipa de fotbal Chindia Târgovişte evolueză în eşalonul doi al fotbalului românesc
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!

