Prefectul de Dâmboviţa , Antonel Jîjîe vrea să scoată la lumină mizeria de sub preşurile Pub-urilor, restaurantelor, barurilor care îşi desfăşoară activitatea fără autorizaţie de funcţionare sau fără autorizaţie de securitate la incendiu şi îşi propune să accelereze intrarea în legalitate, în normalitate. Prefectul Antonel Jîjîe, a ţinut să precizeze în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural că pe Centrul Vechi din Târgovişte, zilele trecute s-a deschis un Pub despre care nu ştie dacă are autorizaţie de funcţionare, autorizaţie de securitate la incendiu.
Foarte clar , reprezentantul Guvernului în teritoriu i-a cerut inspectorului şef al ISU Dâmboviţa să pregătească pentru luna februarie un material foarte clar privind aceste unităţi din Târgovişte şi din tot judeţul: „Din presă am aflat şi chiar şi presa a participat la inaugurarea unui bar pe Centrul Vechi, în subsolul Restaurantului San Marco. Ori dacă deschidem un Pub, un bar de noapte, acolo se adună foarte mulţi tineri, 200-300. Noi mergem să-i întrebăm dacă au autorizaţie după ce se întâmplă incendiul, autorizaţie de funcţionare, autorizaţie de securitate la incendiu? Din câte ştiu, căi de evacuare nu cred că sunt acolo. Nu se poate aşa ceva… Noi nu avem o stiuaţie clară a acestor obiective şi pe această cale v-aş ruga să faceţi un material punctual pe care să-l discutăm în luna februarie. Vreau să ştiu foarte clar cine are autorizaţie de securitate la incendiu, cine are doar aviz , construcţii şi amenajări noi sau cele vechi şi modernizate şi cum funcţionează. ”, a afirmat prefectul judeţului Dâmboviţa, Antonel Jîjîie. Prefectul Antonel Jîjîie a spus foarte clar că toate aceste unităţi trebuie să intre în legalitate.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!

