Consiliul Local Municipal Târgoviște se întrunește în ședință ordinară pe 16 septembrie 2025

Știri

Primarul Municipiului Târgoviște, jr. Daniel-Cristian Stan, a emis dispoziția de convocare a Consiliului Local Municipal Târgoviște în ședință ordinară, ce va avea loc pe 16 septembrie 2025, ora 14:00, în Sala de Consiliu a Primăriei.

Ședința va analiza și dezbate proiecte de hotărâre esențiale pentru dezvoltarea municipiului, iar toate materialele aferente vor fi transmise consilierilor în format electronic, pentru pregătire. Consilierii au posibilitatea să transmită amendamente prin e-mail la Secretarul General al Municipiuluiconsiliul.local.tgv@gmail.com. De asemenea, în conformitate cu regulamentul, participarea prin mijloace electronice de comunicare (apel video WhatsApp) este permisă în cazurile speciale, cu notificarea transmisă cu cel puțin o oră înainte de începerea ședinței.

Ordinea de zi a ședinței ordinare – 16.09.2025

  1. Stabilirea limitelor mandatului reprezentantului Municipiului Târgoviște în Adunările Generale ale Acționarilor la COMPANIA DE APĂ TÂRGOVIȘTE-DÂMBOVIȚA S.A.
  2. Modificarea H.C.L. nr. 408/29.11.2024 – rețeaua unităților școlare preuniversitare pentru anul școlar 2025-2026
  3. Aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru scutirea de la plata majorărilor de întârziere aferente impozitelor și taxelor locale pentru întreprinderi
  4. Acordarea de înlesniri fiscale pentru contribuabilii persoane fizice
    5-6. Aprobarea Notelor conceptuale și a Temelor de proiectare pentru bazin de înot exterior și centru de agrement acoperit în cadrul Complexului Turistic de Natație Târgoviște
  5. Aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Amenajare Bază sportivă la Școala Gimnazială Grigore Alexandrescu”
  6. Schimbarea destinației imobilului Corp C13 – Liceul Voievodul Mircea
    9-16. Modificări HCL privind renovarea energetică și consolidarea clădirilor publice și blocurilor de locuințe
    17-21. Aprobatrea studiilor de fezabilitate pentru grădini publice, Lacul Priseaca, racorduri la rețeaua electrică și extinderea rețelei de canalizare
  7. Proiecte de Planuri Urbanistice
  8. Constituirea dreptului de folosință gratuită pentru Arhiepiscopia Târgoviștei asupra unui teren de 700 m²
  9. Modificarea anexelor Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local
  10. Închirierea/concesionarea prin licitație publică a unor bunuri imobile

Ședința reprezintă un moment important pentru dezvoltarea și modernizarea municipiului, iar autoritățile locale invită cetățenii să urmărească activitatea Consiliului Local.

Primar: Daniel-Cristian Stan
Secretar General: jr. Chiru-Cătălin Cristea

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social