Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, împreună cu președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, au vizitat astăzi Grădinița cu program prelungit nr. 14, situată pe strada Vasile Voiculescu nr. 4, după finalizarea unui proiect major de reabilitare și modernizare.
Unitatea școlară oferă acum copiilor săli moderne și bine echipate, precum și o curte exterioară generoasă, amenajată pentru joacă și activități recreative. Investiția, în valoare de aproape 2,9 milioane de lei, a fost finanțată în principal de Administrația Fondului de Mediu (AFM), prin Programul pentru creșterea eficienței energetice în clădirile publice destinate învățământului.

Proiectul a vizat atât reducerea consumului energetic, cât și modernizarea spațiilor pentru copii, prin lucrări care includ izolarea termică a clădirii, modernizarea instalațiilor și implementarea unor măsuri eficiente din punct de vedere energetic.

Primarul Daniel Cristian Stan a declarat:
„Investim constant în infrastructura educațională, astfel încât cei mici să beneficieze de condiții moderne și sănătoase. Faptele contează, iar acest proiect este o dovadă clară a angajamentului nostru față de educație.”
Grădinița nr. 14 se alătură altor unități de învățământ modernizate în municipiul Târgoviște în ultimii ani, subliniind angajamentul autorităților locale pentru educație de calitate și condiții optime pentru copii.

