Lectura este un mijloc minunat de relaxare şi detaşare, dar şi o modalitate de a descoperi lucruri interesante, de a călători virtual în spaţiu şi timp sau de dezvoltare personală.
Cititul rămâne un pas fundamental în procesul de dezvoltare spirituală, intelectuală, personală. Cu cât copiilor le este indusă această premisă de timpuriu, cu atât perspectiva lor ca adult se îmbogățește.
Copilul trebuie învățat să aibă cărțile lui de povești, de desenat, de când începe să aducă lucruri, să aibă un loc unde le ține și să le folosescă frecvent. Copilul își va dezvolta dorința și plăcerea pentru citit ascendent, începând de timpuriu.
Dacă i se vor citi constant povești, de exemplu,„ Ursul păcălit de vulpe”, ” Punguța cu doi bani”, dacă el va observa că oamenii mari, care sunt în preajma lui își alocă timp cititului, va dori și el să facă asta.
Deputatul Claudia Gilia este unul dintre oamenii care promovează necondiționat cititul. În acest context,la Școala din Cornești, a avut loc prima acțiune din cadrul campaniei ”Dăruind o carte, investim în viitorul copiilor”, inițiată de deputatul Claudia Gilia, președinte OFSD Dâmbovița.
„În era digitalizării, a tentațiilor jocurilor de pe tablete și a filmulețelor colorate este de datoria noastră, ca adulți, să-i îndrumăm pe cei mici să citească zilnic. Cum altfel să o facem, dacă nu prin propriul exemplu? Un copil care vede un adult citind, citește și el. Un copil care deprinde acest obicei de la vârste foarte fragede își dezvoltă mai repede funcțiile cognitive, devine, în timp, un adolescent mai responsabil și mai empatic cu cei din jur. Acest lucru a fost demonstrat de o serie de studii realizate de Academia Americană de Pediatrie.
În copilărie visam citind și citeam visând. Poveștile mă duceau pe meleaguri necunoscute.
Luna aceasta, în întreaga lume, s-a celebrat ”Ziua Internaţională a Cititului Împreună” (6 februarie). Nu este un secret că unul din cinci români nu a citit niciodată o carte, iar numărul cărților vândute în țara noastră este în scădere. Numărul tinerilor care sunt analfabeți funcționali este unul alarmant. Viitorul lor poate fi pus în pericol din cauza acestei probleme.
În acest context, ieri, la Școala din Cornești, am inițiat campania ”Dăruind o carte, investim în viitorul copiilor”. Prin această campanie mi-am propus să-i încurajez pe copii să descopere farmecul lecturii, al poveștilor care îi poartă pe tărâmul imaginației.
Alături de învățătoarea lor am citit împreună câteva povestiri. S-au descurcat foarte bine pentru vârsta lor. Efortul micuților din clasa pregătitoare și din clasa I de a citit clar și cu intonație a fost răsplătit cu surprize care i-au umplut de bucurie! Le-am făcut cadou mai multe cărți cu povești interesante, culori și carioci și alte obiecte necesare la clasă.
Am constatat cu bucurie că această campanie este una ce poate da roade în viitorul apropiat. În discuțiile purtate cu cadrele didactice am decis să organizăm în luna aprilie mai multe concursuri de lectură pentru copii din clasele I-IV. Prin competiție, deschidere și implicare putem să-i facem pe cei mici să iubească lectura, să înțeleagă mai bine lumea în care trăim și să empatizeze cu cei din jurul lor.
Cred că este de datoria noastră să fim permanent preocupați de educația copiilor și de dezvoltarea lor intelectuală. Dacă fiecare dintre noi ne-am implica în astfel de proiecte, școala românească ar avea de câștigat pe termen lung.
Dragii mei, dacă doriți să vă alăturați acestei campanii, aștept cu interes propunerile voastre. „, a punctat deputatul Claudia Gilia
Prin această campanie, deputatul Claudia Gilia și-a propus să-i încurajez pe copii să descopere farmecul lecturii, al poveștilor care îi poartă pe tărâmul imaginației.