„Dialog și spirit de fair-play”, aceasta a fost tema dezbătută în cadrul întâlnirii organizată de Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița în colaborare Comisia Județeană de Arbitraj din cadrul Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița și reprezentanții echipei Cetatea Târgoviște 1396. Evenimentul s-a desfășurat la Sala de sport din localitatea Aninoasa.
Colonelul Matei Viorel, inspectorul şef al IJJ Dâmbovița, Negoescu Ioan, preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri din cadrul AJF Dâmboviţa și Bogdan Marius, reprezentantul echipei Cetatea Târgoviște 1396 au vorbit despre spiritul de fair-play ce trebuie să se instaleze pe toate stadioanele din județul Dâmbovița dar și în toate activitățile sportive.
Evenimentul s-a încheiat cu un meci de fotbal amical între echipa Jandarmeria Dâmboviţa şi echipa „Cetatea Târgovişte 1396”. Meciul s-a disputat la complexul sportiv din localitatea Aninoasa.
Încă de la startul competiţiei, cele două echipe au stabilit principalele reguli ale jocului: atitudine pozitivă; comportament nonviolent şi respect reciproc. Partida a fost arbitrată de trei femei arbitru, care din start s-au putut bucura de respect, primind flori de fotbaliștii jandarmi. Cele 90 de minute de joc s-au dovedit a fi benefice pentru menţinerea unei bune condiţii fizice pentru jucătorii ambelor echipe.
Meciul de fotbal amical s-a încheiat cu scorul de 2-0 în favoarea echipei Cetatea Târgoviște 1396.
Concluzia acestei competiţii a fost aceea că indiferent de poziţia în care te afli – reprezentant al forţelor de ordine şi siguranţă publică, jucător de fotbal sau suporter al unei echipe – întotdeauna dialogul este cel mai important, iar comunicarea reprezintă modalitatea de gestionare optimă a oricărei situaţii.