În comuna dâmboviţeană Lunguleţu s-a finalizat şi inaugurat un obiectiv foarte important, o sală de sport ultra modernă. Investiţia, Sala de Educaţie Fizică Şcolară la Şcoala nr. 2 a fost finanţată prin Compania Naţională de Investiţii şi are o valoare totală de 1.557.009 lei.
Primarul comunei Lunguleţu, Ion Vlad , preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu şi directorul Şcolii nr.2 Lunguleţu au tăiat panglica inaugurală.
Un sobor de preoţi a oficiat slujba de sfinţire a noii investiţii. Directorul Şcolii a primit în dar o icoană de la preoţii din comuna Lunguleţu.
Primarul Ion Vlad a ţinut să-i mulţumească preşedintelui CJ, Adrian Ţuţuianu şi fostului ministru al Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea pentru sprijinul acordat în realizarea acestei investiţii. Edilul Ion Vlad a spus că-şi doreşte să realizeze şi alte investiţii pentru copii din Lunguleţu, cum ar fi un teren sintetic de fotbal dar şi săli de sport în celelalte unităţi şcolare de pe raza comunei.
Preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu i-a asigurat pe locuitorii comunei Lunguleţu că va fi alături de administraţia locală pentru a duce la bun sfărşit toate proiectele .
De acestă sală de sport vor beneficia 270 de elevi. Prezent la acest eveniment a fost şi Ionuţ Lăscaie, managerul Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa.
news
- Explorând Frontierele Cunoașterii: Sesiunea Anuală de Comunicări Științifice Studențești la Universitatea „Valahia” din Târgoviște
- BABEL 2024: CONEXIUNI CULTURAL-ARTISTICE INTERNAȚIONALE la TÂRGOVIȘTE, în perioada 10-16 iunie 2024. VIDEO
- O nouă direcție pentru Odobești: Radu Ilie și Echipa PSD pregătesc schimbarea pentru 9 iunie 2024. VIDEO
- Toleranță zero pentru dezinformare: S-a lansat primul mecanism oficial de raportare a conținutului deepfake din România
- La Facultatea de Drept și Științe Administrative din Târgoviște, are loc Sesiunea anuală de comunicări științifice studențești
- Muzeul Poliției Române din Târgoviște se alătură programului cultural european „Noaptea Muzeelor”, ajuns la cea de a XX-a ediţie
- Primăria Târgoviște va da în folosință un nou centru social integrat pentru persoane vârstnice și o modernă cantină de ajutor social. VIDEO
- Sesiune de prim ajutor la Liceul „Ion Heliade Rădulescu”