Ziua Poliţiei Române se sărbătoreşte la 25 martie de sărbătoarea creştinească „Buna Vestire”. Motivaţia pentru care Poliţia Română îmbracă haine festive în această zi se regăseşte în istorie în timpul domniei lui Dimitrie Ghica care a înmânat în anul 1822 Marelui Agă Mihăiţă Filipescu steagul Agiei legalizând funcţionarea acestei instituţii.Steagul Agiei din 1822 era confecţionat din mătase de culoare galbenă şi de forma dreptunghiulară. Pe una din feţe era pictat un chenar având în mijloc o ghirlandă, ambele din aur. Ghirlanda era timbrată cu o coroană princiară având încrucişate: buzdugane, drapele, lănci, săbii, puşti, iar sub ghirlandă se afla o balanţă. Pe cealaltă faţă a steagului era pictată Maica Domnului şezând pe tron înaintea îngerului ce-i aducea vestea cea bună (Buna Vestire). Înmânarea la 1822 a Steagului Agiei s-a luat ca moment de referinţă pentru sărbătorirea Zilei Poliţiei Române, data de la care, anul acesta, se împlinesc 193 ani. La sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa , a avut loc o şedinţă festivă pentru marcarea Zilei Poliţiei Române, fiind prezentate mesajele ministrului administraţiie şi internelor şi al inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române. Festivitatea a fost deschisă de comisarul şef Danil Zepişi, inspectorul şef al IPJ Dâmboviţa.Nu au lipsit nici invitaţii de seamă cum ar ÎPS NIFON Mihăiţă, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviştei, prefectul judeţului, Ioan Marinescu, subprefectul Antonel Jîjîie,comandantul ISU, col.Mirel Pietreanu, comandantul IJJ, col.Costel Gavrilă precum şi alţi şefi din cadrul structurilor MAI: „Astăzi, 25 martie, aniversarea Poliţiei coincide cu una dintre cele mai însemnate sărbători – BUNA VESTIRE- simbolul creştin al acesteia protejând oamenii, faptele, evenimentele şi destinul Poliţiei.Actul de înfăptuire al Poliţiei Române Moderne se află în urmă cu 193 de ani, la data de 25 martie 1822, când domnitorul Grigore Dimitrie Ghica îi înmâna Marelui Agă Mihaiţă Filipescu-Şeful Poliţiei din acele timpuri, drapelul cusut cu sigla Steagului Agiei.De-a lungul celor 193 de ani de existenţă, Poliţia a parcurs numeroase etape de reformare, încununând atât realizări cât şi neîmpliniri.Cu toţii ne-am asumat responsabilitatea de a fi poliţist, de a deveni parte integrantă a societăţii, aplicând cu devotament şi integritate legea.Astfel, fiecare dintre noi a contribuit, potrivit competenţelor şi abilităţilor, la formarea acestui edificiu instituţional.În prezent, poliţia dâmboviţeană este principalul furnizor de ordine şi siguranţă care veghează în permanenţă asupra siguranţei cetăţenilor.Liniştea comunităţii şi gradul sporit de siguranţă al cetăţenilor se datorează atât eficienţei serviciului poliţienesc, precum şi atitudinii resposabile a comunităţii care a înţeles să adopte o conduită preventivă.Activităţile întreprinse de poliţişti pe parcursul ultimului an au determinat o diminuare a fenomenului infracţional, nefiind înregistrate evenimente care să destabilizeze grav ordinea şi siguranţa civică. Suntem constienţi că trebuie să reprezentăm un model de moralitate, onestitate şi altruism pentru toţi membrii societăţii, şi totodată, un real sprijin pentru cei afectaţi de criminalitate sau de orice tendinţă de nerespectare a normelor civice.Este o onoare pentru noi, cei care purtăm uniforma de poliţist, să beneficiem de încrederea cetăţenilor din judeţ.În continuare, îi asigurăm de întregul nostru profesionalism în îndeplinirea misiunilor ce ne revin.La ceas aniversar, doresc să adresez tuturor poliţiştilor din Dâmboviţa multumiri pentru responsabilitatea cu care tratează rigorile acestei profesii şi pentru sacrificiile pe care, adeseori, sunt nevoiţi să le facă.Totodată, vă doresc multă sănătate, putere de muncă şi succes în activitate” a declarat cms.şef, Danil Zepişi şefului Inspectoratului de Poliţie Dâmboviţa, cu ocazia Zilei Poliţiei Române.Pentru a marca împlinirea a 193 de ani de la atestarea Poliţiei Române, poliţiştii din Dâmboviţa au îmbrăcat haine festive, iar o parte dintre aceştia au primit cel mai frumos cadou: avansarea în grad. Cinci ofiţeri şi patru agenţie au fost avansaţi în grad înainte de termen iar alţi 13 ofiţeri şi 69 de agenţi au fost avansaţi în grad la termen.
news
- Explorând Frontierele Cunoașterii: Sesiunea Anuală de Comunicări Științifice Studențești la Universitatea „Valahia” din Târgoviște
- BABEL 2024: CONEXIUNI CULTURAL-ARTISTICE INTERNAȚIONALE la TÂRGOVIȘTE, în perioada 10-16 iunie 2024. VIDEO
- O nouă direcție pentru Odobești: Radu Ilie și Echipa PSD pregătesc schimbarea pentru 9 iunie 2024. VIDEO
- Toleranță zero pentru dezinformare: S-a lansat primul mecanism oficial de raportare a conținutului deepfake din România
- La Facultatea de Drept și Științe Administrative din Târgoviște, are loc Sesiunea anuală de comunicări științifice studențești
- Muzeul Poliției Române din Târgoviște se alătură programului cultural european „Noaptea Muzeelor”, ajuns la cea de a XX-a ediţie
- Primăria Târgoviște va da în folosință un nou centru social integrat pentru persoane vârstnice și o modernă cantină de ajutor social. VIDEO
- Sesiune de prim ajutor la Liceul „Ion Heliade Rădulescu”