Pe 4 iulie 2014, Crucea Roşie Română aniversează 138 de ani de istorie şi activitate umanitară.Pe 4 iulie 1876, un grup de oameni cu suflet nobil – Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturză, Gr.G. Cantacuzino şi Carol Davila au înscris România pe harta mondială a Crucii Roşii, deschizând prima „sucursală” în incinta Spitalului Coltea din Bucureşti. La 15 iulie a fost ales primul Comitet Central al Crucii Roşii Române şi primul preşedinte, Prinţul Dimitrie Ghica (1876 – 1897).De-a lungul istoriei sale, Crucea Roşie Romană a fost un important simbol al speranţei şi alinării pentru toţi cei aflaţi în nevoie. Ori de câte ori războiul, epidemiile sau dezastrele au lovit ţara, în perioadele de nesiguranţă şi suferinţa, Crucea Roşie Romană a fost activă pentru a uşura suferinţa umană. Toate acestea au fost posibile în primul rând prin voluntarii din întreaga ţară care au acţionat cu promptitudine şi devotament ori de câte ori a fost nevoie.Voluntarii Crucii Roșii Dâmboviţa vor marca 138 de ani de activitate umanitară prin activități specifice organizației — demonstrații publice de prim ajutor, acțiuni de prevenire a bolilor netransmisibile, măsurarea tensiunii arteriale și testarea glicemiei, diverse acțiuni stradale pentru copii sau demonstrații de intervenție la dezastre.În ultimii 5 ani, voluntarii și angajații Crucii Roșii Române au acordat sprijin pentru peste 2 milioane de persoane aflate în dificultate:”La 138 de ani de la înființare, misiunea Crucii Roșii e mai actuală decât oricând. Luptăm împotriva sărăciei și pentru alinarea suferinței, pentru prevenirea și intervenția la dezastre, pentru sănătatea populației și drepturile omului. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de Crucea Roșie fie prin donații, fie prin voluntariat și îi încurajez pe toți ceilalți să se alăture, să fie generoși, împreună să fim Crucea Roșie! Crucea Roșie Română face parte din cea mai prestigioasă și mai veche organizație umanitară la nivel mondial – Federația Internațională de Cruce Roșie și Semiluna Roșie. Suntem mândri că astăzi, în România, prin cei 6000 de voluntari, Crucea Roșie este implicată în proiecte la nivel național, precum : acordarea de suport celor nevoiași, intervenția la dezastre, acordarea de prim ajutor sau donare de sânge. Prin activitățile sale, Crucea Roșie Română a facut de nenumărate ori dovada faptului că își merită prestigiul, la nivel național și internațional. Le mulțumesc tuturor celor care donează o parte din timpul, energia sau profitul lor către Crucea Roșie și îi îndemn pe toți ceilalți să adere la acest spirit filantropic, să fie generoși, să fie Crucea Roșie! ”, a declarat directorul Crucii Roșii Române,Gheorghe Popescu.Crucea Roşie Română este singura organizaţie umanitară cu o reţea funcţională pe întreg teritoriul ţării. Având 47 de filiale, 1.996 subfiliale şi 1.307 comisii, Crucea Roşie beneficiază de o structura unică, construită în cei 138 de ani de activitate umanitară. Astfel, organizaţia este prezentă la fiecare nivel teritorial: judeţ, municipiu, oraş, comuna şi sat.
Din anul înființării sale 1876 și până în prezent, Crucea Roșie Română a însemnat:
- 138 de ani de existență
- cel mai longeviv ONG din România
- cea mai amplă activitate de voluntariat din România
În ultimii 10 ani, Crucea Roșie Română a însemnat:
- 150.000 de familii sprijinite
- Peste 12.000 de voluntari
- 51.000 pachete pentru persoanele nevoiașe
- 615.000 kg de alimente de bază greu perisabile
- Peste 10.000 de intervenții în caz de dezastre
- Peste 50.000 de absolvenți ai cursurilor de prim ajutor
- Peste 1000 de cazuri soluționate de către Serviciul de Căutari de persoane și Restabilire a Legăturilor Familiale