Un poliţist în vârstă de 35 de ani, agent la Poliţia Rutieră din Găeşti, în timp ce se se deplasa pe motocicleta sa, în afara orelor de program a fost victima unui accident de circulaţie. Nefericitul eveniment a avut loc în această după-amiază, pe DN 7, în zona Spitalului Orăşenesc Găeşti . Din primele informaţii se pare că poliţitul de pe motocicletă a fost lovit în plin de o maşina al cărei şofer a virat brusc la stânga, fără să se asigure . Poliţistul se afla în stare gravă şi a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la un spital din capitală.Agentul de poliţie a suferit multiple fracturi şi leziuni la mâini şi picioare. Colegii săi au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul .
Accidentul a avut loc în oraşul Găeşti pe DN 7 , chiar la o sută de metri de spitalul orăşenesc. Martorii spun că în zonă mulţi motocicilişti circulă cu viteză foarte mare şi este posibil ca şi tânărul agent să fi avut viteză .Şoferul spune că în momentul când a vrut să vireze la stânga nu l-a văzut pe mototciclist.
O ambulanţa l-a transportat imediat la Spitalul Orăşenec Găesti unde medicii l-au stabilizat, însă din cauza multiplelor fracturi şi leziuni au decis să-l transporte pe acesta la Spitalul Floreasca din capitală cu un elicopter al MAI.Urmează ca oamenii legii să stabilească cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul şi dacă agentul de poliţie circula cu viteză.
news
- Explorând Frontierele Cunoașterii: Sesiunea Anuală de Comunicări Științifice Studențești la Universitatea „Valahia” din Târgoviște
- BABEL 2024: CONEXIUNI CULTURAL-ARTISTICE INTERNAȚIONALE la TÂRGOVIȘTE, în perioada 10-16 iunie 2024. VIDEO
- O nouă direcție pentru Odobești: Radu Ilie și Echipa PSD pregătesc schimbarea pentru 9 iunie 2024. VIDEO
- Toleranță zero pentru dezinformare: S-a lansat primul mecanism oficial de raportare a conținutului deepfake din România
- La Facultatea de Drept și Științe Administrative din Târgoviște, are loc Sesiunea anuală de comunicări științifice studențești
- Muzeul Poliției Române din Târgoviște se alătură programului cultural european „Noaptea Muzeelor”, ajuns la cea de a XX-a ediţie
- Primăria Târgoviște va da în folosință un nou centru social integrat pentru persoane vârstnice și o modernă cantină de ajutor social. VIDEO
- Sesiune de prim ajutor la Liceul „Ion Heliade Rădulescu”