Deputaţii au respins, marţi, cererea privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu, fiind exprimate 224 de voturi „împotrivă” şi 78 „pentru”. Deputaţii s-au pronunţat prin vot secret cu bile asupra cererii privind încuviinţarea arestării preventive a deputatului Florin Popescu. Din totalul celor 401 deputaţi, la votul asupra cererii de încuviinţare a arestării preventive a lui Popescu au fost prezenţi 302 deputaţi. Printre marii absenţi s-a numărat şi deputatul PC, Georgică Dumitru. Deputatul PC, Georgică Dumitru şi-a motivat absenţa spunând că a avut nişte probleme de familie.
news
- Alertă meteorologică în toată țara
- Alți bani, altă distrație de la 1 iulie: Taxă pentru micii producători agricoli, cei care își fac pe cont propriu transportul produselor
- Cutremur în Vrancea, noaptea trecută!
- Avertismentul medicilor! Copil de 2 ani, internat cu tuse convulsivă și rujeolă
- Proiectele Echipei PSD Dâmbovița pentru Viitorul Localităților
- Spectacole inedite la BABEL 2024
- Comuna Corbii Mari sărbătorește ziua comunei
- Angajamente pentru viitor: Susținerea echitabilă a localităților din Dâmbovița