Vremea se va menţine rece, geroasă pe alocuri dimineaţa şi noaptea, temperaturile maxime se vor încadra între -7 şi 3 grade, iar cele minime, în creştere semnificativă faţă de noaptea precedentă în jumãtatea de vest, vor fi cuprinse între -14…-12 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 0…2 grade în Banat.

Ziua, cerul va fi variabil cu unele înnorări după orele amiezii în vestul teritoriului.
Noaptea aria de nebulozitate se va extinde treptat, cuprinzând toate regiunile şi vor fi precipitaţii în general slabe, ninsori în Maramureş, local la munte şi în Transilvania şi izolat în Moldova şi Dobrogea, iar în Crişana şi pe alocuri în Banat şi sud-vestul Transilvaniei acestea vor fi mixte şi vor fi condiţii de polei.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în a doua parte a intervalului în zona montană înaltă, dar temporar şi pe spaţii mici şi în vestul, centrul şi estul teritoriului. Izolat va fi ceaţă.