VIDEO. Vizită de lucru pe şantierele de lucrări la Dragomireşti, Tătărani, Măneşti, Cândeşti, Pucheni, Malu cu Flori şi Voineşti

Știri

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, s-a deplasat la sfârşitul săptămânii trecute în mai multe localităţi ale judeţului pentru a urmări stadiul lucrărilor de alimentare cu apă, canalizare, cele ce ţin de infrastructura rutieră, precum şi alte investiţii importante începute în judeţ dar care nu au fost finalizate. Prima oprire a preşedintelui CJ Dâmboviţa  a fost la Dragomireşti  unde a vizitat obiectivele asfaltare prin asociere (3,2 km) și extindere rețea de gaze.  Alte investiţii  ale căror stadii de derulare preşedintele CJ a dorit să île cunoască a fost în comuna Tătărani  amenajare târg săptămânal (34 de locuri ) iar pentru 2014: baza sportivă, căminul cultural și asfaltarea prin asociere la Căprioru și Priboiu.Şi în comuna Măneşti,autorităţile locale s-au bucurat de prezenţa preşedintelui Adrian Ţuţuianu.S-au făcut vizite la obiectivele privind asfaltarea unui drum comunal şi la Târgul Săptămânal.

Cămin cultural reabilitat la Cândeşti după zeci de ani

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, s-a deplasat şi în localitatea Cândeşti pentru a urmări stadiul lucrărilor de reabilitare la căminul cultural.Acest cămin  cultural a fost realizat de socrul preşedintelui CJ Dâmboviţa.Am reuşit să stăm de vorbă cu omul care a pus suflet pentru comuna cândeşti cu zeci de ani în urmă,când era primar.

Apărare mal şi alimentare cu apă – Pucheni

    În localitatea Pucheni, zonă afectată de alunecările de teren s-a derulat o lucrare de apărare de mal, în valoare de 29 miliarde lei vechi. Investiţia cuprinde drumul de legătură între această localitate şi comuna Runcu. Vizita de lucru a mai cuprins şi verificarea lucrărilor în vederea realizării asfaltării unui drum comunal prin asociere (2,7 km) .De asemenea, tot în Pucheni se execută lucrări de alimentare cu apă din fonduri asigurate de Consiliul Judeţean pentru o lucrare de alimentare cu apă.  În comuna Malu cu Flori se lucrează la mai multe obiective

La Voineşti, investiţiile se derulează pe bandă rulantă

Un alt şantier inspectat de preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu, a fost cel de reabilitare a Grupului Școlar Agricol Voinești, sală de sport, grădiniță, regularizarea râului Dâmbovița și, un proiect de suflet, restaurarea și valorificarea turistică a bisericii din lemn „Duminica tuturor sfinților”. Anul viitor, la 200 de ani  de la ridicarea acestui lăcaș – monument istoric, va fi  proiectul finalizat.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social