Viceprimarul Gabriel Olteanu vrea să aducă o schimbare în modul în care trebuie gospodărită comuna Butimanu. Drept pentru care s-a decis să participe la alegerile pentru funcția de primar din 5 iunie. Trebuie să spunem că în perioada ianuarie 2015-iulie 2015 când Gabriel Olteanu a a avut şi atribuţiunile de primar interimar nu a stat cu mâinile în sân. El i-a convins pe concetățenii lui, care-l cunosc ca pe un om gospodar, că merită încrederea lor, pentru a-și duce la bun sfârșit proiectele începute în asceastă perioadă. Gabriel Olteanu spune că are de gând să acceseze fonduri europene pentru investiţii în comuna Butimanu.Apropo, legat de fondurile europene, până acum, în comună nu au fost accesate astfel de fonduri. Este și păcat să nu profiți de această oportunitate, pentru binele și bunăstarea cetățenilor comunei a subliniat viceprimarul Gabriel Olteanu.
În 12 ani de când primăria este condusă de actualul primar, comuna nu are nicio realizare.Nici un leu european nu a fost atras în Butimanu şi nu există apă, gaze, în contextual în care la Butimanu este cea mai mare staţie de gaze din Europa de Est : „Deja simt dorinţa de schimbare în Butimanu. Oamenii cred că au înţeles că aşa nu se mai poate, 12 ani în care nu s-a făcut nimic iar acum este în joc viitorul copiilor noştri . Trebuie făcută schimbarea la Butimanu iar eu le spun că voi duce la bun sfărşit ceea ce am început vara trecută ” , a afirmat viceprimarul Gabriel Olteanu. Viceprimarul Gabriel Olteanua intrat în cursa pentru funcţia de primar al comunei Butimanu cu o echipă de oameni, dornici să lupte pentru binele și bunăstarea cetățenilor comunei Butimanu.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!

