La acest moment CJ Dâmboviţa nu are o clădire care să găzduiască arhiva instituţiei dar în cel mult un an, la fosta Unitate Militară de la Gară se va realiza un sediu modern pentru Arhiva CJ Dâmboviţa. Investiţia are o valoare de 2.245.573 de lei:
„Am finalizat proiectul tehnic şi suntem în procedură de achiziţie publică pentru proiectul privind reabilitarea unei clădiri în vederea amenajării Arhivei CJ Dâmboviţa . La momentul acesta, CJ Dâmboviţa nu are o arhivă…Am identificat un imobil în Târgovişte, Bulevarul Regele Carol I, fosta Unitate Militară de la Gară. Am pregătit o documentaţie tehnică şi vom reabilita o clădire cu 610 mp şi va cuprinde spaţii de depozitare,birouri şi activităţi conexe.Valoarea estimată a lucrărilor de reabiltare a clădirii este de 2.245.573 de lei. Vom face lucrări de rezistenţă , lucrări de arhitectură, instalaţii electrice, sanitare , termice şi dotări specifice pentru funcţionare. O clădire la cheie şi această investiţe va fi cuprinsă în programul de investii din anul 2017. Tot aici, o să avem o clădire, fosta infirmerie unde vom realiza Arhiva CJ Dâmboviţa. Lucrările o să le începem pe bugetul anului viitor. Acum suntem în procedură de achiziţie publică şi nu mai este timp să începem anul acesta nimic. Tot aici am început lucrări de demolare la construcţiile care nu au niciun fel de siguranţă şi trebuies demolate, cu precizarea că ce rezultă din demolări , în principal tablă va fi valorificată prin firmele de specialitate , cărămida va fi vândută prin licitaţie publică la un preţ rezidual , destul de mic iar lemnul va fi dirijat către Serviciul Judeţean Public de Apă care are nevoie la funcţionare sistemelor. „, a declarat Adrian Ţuţuianu.
Sediul pentru Arhiva CJ Dâmboviţa, va beneficia de dotări moderne.