VIDEO. Ultima seară a Festivalului medieval Dracula cu ”Balada lui Constantin Brâncoveanu”, Gheorghe Gheorghiu, Trupa Corbu și Trupa „Hypnosis Fire”

Știri

O paradă medievală, spectacole istorice, ateliere tematice de mânuire a sabiei şi tras cu arcul, concerte şi multe alte surprize au avut loc, în perioada 15-17 iunie, la Festivalul Dracula de la Târgovişte.

Din zori și până în seară, la Curtea Domnească din Târgoviște,  meșteșugarii   și-au făcut simțită prezența prin ateliere în care târgoviștenii și nu numai  au putut învăța   să construiască obiecte de artă medievale, iar cavalerii  le-au arătat  cum se lupta înainte haiducește, cu sabia sau arcul în mână.

 Au fost  prezentate  spectacole cu foc, recitaluri de muzică medievală, dansuri și costume medievale, spectacole pentru copii, artiști pe picioroange, cascadori și, nu în ultimul rând, spectacole istorice.

 În ciuda vremii capricioase, duminică seară, la Curtea Domnească din Târgoviște s-a jucat  spectacolul istoric ”Balada lui Constantin Brâncoveanu” , pus în scenă de Teatrul Municipal Tony Bulandra. Nu a lipsit din program  un concert de  muzică folk susținut  de Gheorghe Gheorghiu . Pe scenă a urcat și Trupa Corbu (Ad-Hoc) – muzică disco easy hardcore, cu influențe medieval. Seara de duminică s-a încheiat  cu un spectacol cu foc – trupa „Hypnosis Fire”.

Timp de trei zile, vechea cetate de scaun  a prins viaţă, s-a întors în timp, iar aleile pavate cu piatră au fost animate de cavaleri, domniţe şi meşteşugari.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social