Casa Tineretului din Târgovişte este gazda FESTIVALULUI – CONCURS NAŢIONAL „ILEANA SĂRĂROIU”, ediţia a IV – a, în perioada 19 – 20 noiembrie 2016. Organizatorul acestui festival este Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa. Festivalul a fost deschis de vicepreşedintele CJ, Alexandru Oprea şi Ionuţ Lăscaie, managerul Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa.
Ileana Sărăroiu s-a născut pe data de 25 septembrie 1936, în localitatea Valea Voievozilor, județul Dâmbovița. Vicepreşedintele CJ, Alexandru Oprea a anunţat că anul viitor îşi doreşte ca în organizarea acestui festival să se implice şi Primăria şi Consiliul Local Răzvad,aşa cum s-a întâmplat şi anul acesta şi cu Primăria şi Consiliul Local Perşinari în cadrul Festivalului „Ion Dolănescu”:
„ Printr-un repertoriu de cântece populare munteneşti de o deosebită frumusețe, prin ținuta scenică şi expresivitatea interpretării solista a reuşit să impună,în minunatul spațiu etnofolcloric românesc,trăsăturile specifice zonei noastre. Ileana Sărăroiu reprezintă un adevărat model pentru toți tinerii care îşi doresc să ajungă interpreți adevărați ai cântecului dâmbovițean. Tocmai de aceea, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, și-a propus să-i celebreze memoria prin acest Festival, care se dorește un cadru de lansare profesională a tinerilor. De asemenea, acest eveniment își propune cultivarea interesului tinerilor interpreţi pentru cântecul popular, pentru culegerea cântecelor vechi şi preluarea lor în repertoriile proprii, prin interpretarea în stil personal.”, a declarat Alexandru Oprea, vicepreşedinte CJ Dâmboviţa.
La această ediție s-au înscris 26 de concurenți din toată țara, doi dintre aceștia fiind descalificați, întrucât nu întruneau condițiile obligatorii de vârstă (16-30 de ani). Sunt aspiranți din județele Dâmbovița, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Gorj, Mureș, Olt, Prahova şi Suceava.
Concurenții au interpretat un cântec acompaniați de Orchestra Populară Chindia, condusă de dirijor Ionuț Dumitrescu și o baladă sau o doină (fără acompaniament), ambele reprezentând zona etnofolclorică din care provine (piese culese sau repertoriu personal) sau o piesă din repertoriul Ilenei Sărăroiu şi au purtat costumul autentic al zonei pe care o reprezintă.
Nu au lipsit invitaţii speciali care au susţinut un moment artistic, Mariana Deac și Gelu Voicu. Duminică, 20 noiembrie 2016, vor fi premiați câștigătorii acestei ediții a festivalului. Se va acorda Trofeul Festivalului, Premiile I, II, III, mențiune și premiu special. După ce câștigătorii vor suține un moment muzical, va fi rândul invitaților, Maria Loga și Mioara Velicu dar și Ansamblul folcloric Flori Dâmbovițene.