La nivelul municipiului Târgovişte continuă lucrările de modernizare a infrastructurii. S-a deschis deja şantierul de lucrări pe strada Udrişte Năsturel din microraionul nr. IV al municipiul Târgovişte. Primarul Cristian Stan a făcut o vizită de lucru pe şantier şi a prezentat proiectul ce vizează modernizarea străzii Udrişte Năsturel.
Vor fi amenajate parcările, trotuarele, spaţiile verzi, se va moderniza iluminatul public într-un cartier în care, de foarte mult, nu au fost realizate astfel de lucrări:
„Discutăm de o nouă zonă pe care Primăria Municipiului Târgovişte o va reabilita din fonduri proprii. Vorbim de aproximativ 2000 de mp, lucrări ample pentru refacerea trotuarelor, pentru preluarea apelor pluviale , ridicare la cote a cămninelor , asfaltări, iluminat public. Această urmează să fie transformată radical. Se mai lucrează în Târgovişte la Grădiniţa nr.9, la Clubul pentru pensionari, în Cartierul Matei Voievod. Avem licitaţia deschisă pentru Priseaca şi se solicită clarificări. Se lucrează la Piaţa Mihai Viteazul. Sunt lucrări pe care vrem să le finalizăm în această toamnă.”, a afirmat primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan.
Investiţia se realizează din bugetul local şi are ca termen de finalizare trei săptămâni.

