De la o zi la alta, stadioanele din Dâmboviţa se transformă în adevarate ringuri de box, unde jucătorii sau suporterii îşi impart la greu pumni şi picioare. Cel mai recent incident s-a consumat, miercuri , pe un stadion din oraşul Răcari, unde un jucător a fost snopit în bataie şi a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, după ce a fost călcat în picioare de unii fotbalişti ai echipei gazdă.
Miercuri după-amiază, la un meci din sferturile de finală ale Cupei Romaniei, jucat la Răcari, între Unirea Răcari şi Unirea Bucşani, căpitanul echipei din Bucșani a fost snopit în bătaie. Partida se pare că a fost una destul de tensionată , dat fiind faptul că Unirea Bucşani a condus pe nou promovata în Liga a IV-a, Unirea Răcari. Pe tot parcursul meciului , înjurăturile au curs continuu între ambele echipe iar după fluierul final s-au reglat conturile. Trei jucători ai echipei gazdă, Unirea Răcari, l-au alergat pe Marius Zidăroiu, căpitanul echipei Unirea Bucşani, și l-au lovit cu bestialitate, cu picioarele, în zona capului, a feței și a coastelor, punându-i viața în pericol. Victima a fost preluată de ambulanţă şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Imediat , la faţa locului au ajuns şi politiştii. Din informaţiile pe care le deţinem s-a deschis şi un dosar penal pentru lovire şi alte violenţe şi tulburarea liniştii şi ordinii publice. Şi organizatorul competiţiei a fost amendat cu suma de 3000 de lei. Până la acest moment, victima nu a depus un certificate medical, cel mai probabil în urma investigaţiilor medicale se va stabili de câte zile are nevoie victima pentru îngrijiri medicale.
Prima reacţie a AJF Dâmboviţa despre scandalul de la Răcari
Şi preşedintele AJF Dâmboviţa , Emil Tudor a vorbit foarte clar şi răspicat despre acest incident nefericit. Cu siguranţă, cei trei jucători bătăuşi vor fi sancţionaţi după ce Comisia de disciplină se va reuni. Mai mult, oficialul a spus că este regretabil ce s-a întâmplat pe un teren de fotbal. Oficialii de la AJF ne+au pus la dispoziţie şi un raport suplimentar privind incidentele de la Răcari.
În semn de protest, Unirea Bucşani nu va mai juca niciodată la Răcari!
Pe contul de facebook al echipei Unirea Bucşani au fost publicate imagini cu incidentul nefericit dar şi un mesaj:
“ Unirea Răcari – Unirea Bucşani 0-2
Momente terifiante la nou promovata Unirea Răcari.
Sânge şi groază!
La finalul meciului mai mulţi jucători de la campioana din liga a V-a au lovit mişelesşte jucători de la Unirea Bucşani, în special pe Marius Zidăroiu.
Din păcate capitanul nostru a fost luat de către ambulanţă şi dus la spital cu răni serioase la cap şi coaste.
În semn de protest, Unirea Bucşani nu va mai juca niciodată la Răcari!
Se pare că această echipă nu e capabilă să piardă!!
Pe această cale fac apel la conducerea AJF să ia măsuri drastice, poate chiar excluderea din campionat.
Arbitrii prezenţi la meci au fost şocaţi când au văzut ce s-a întâmplat la Răcari
Nu aşa se prezintă o echipă nou promovată!
Ruşine Unirea Răcari!”, acesta este mesajul postat pe pagina de socializare de către reprezentanţii echipei Unirea Bucşani.
Marius Caraveţeanu : Jucătorii echipei Unirea Răcari implicați nu mai au ce caută la echipă!
Edilul oraşului Răcari, Marius Caraveţeanu, un om de mare caracter , şi-a cerut public scuze pe pagina sa de socializare pentru gestul incalificabil al jucătătorilor bătăuşi:
“ Scuzele sunt de prisos!
In ciuda eforturilor pe care le face administrația locală sa mențină vie activitatea sportivă la nivelul orașului avem de a face cu gesturi inadmisibile în societate cu atât mai mult în viața sportivă! Nimic nu justifică gestul unor jucatori de la echipa Unirea Răcari la finalul disputei cu Unirea Bucşani. Sper ca aceştia să nu mai calce vreodată pe un teren de fotbal!
Regret enorm incidentul, rog echipa Unirea Bucşani să primească scuzele mele şi îi doresc multă sănătate jucătorului implicat în incident!
Din punctul meu de vedere jucătorii echipei Unirea Răcari implicați nu mai au ce caută la echipă! Pentru totdeauna! Ma gândesc foarte serios şi la suspendarea activității echipei! Ce să cauți înt-un eșalon superior dacă nu sti să pierzi!?
În același timp mă gândesc și la faptul că nu trebuie pedepsită echipa toată din cauza unor uscături!
PS: noaptea este un sfetnic bun!”, acesta a fost mesajul edilului Marius Caraveţeanu
Este foarte grav ceea ce s-a întâmplat , urgent trebuie să se ia măsuri.
Marius Zidăroiu vrea să se facă dreptate
După ce a stat mai multe ore pe patul de spital pentru a primi îngrijiri medicale. Marius zidăroiu a venit la sediul AJF pentru a sta de vorbă cu oficialii şi pentru a le transmite că îşi doreşte să se facă dreptate în acest caz .