Proiectul de modernizare şi reabilitare a Cinematograful Independenţa din municipiul Târgovişte, a primit toate avizele, iar acum nu mai rămâne decât să se treacă la următorii paşi, licitaţia publică şi începerea lucrărilor de execuţie.
Săptămâna trecută, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Sevill Shhaideh, a semnat Ordinul prin care s-au aprobat indicatorii tehnico-economici ai obiectivului „Modernizare şi reabilitare Cinematograf Independenţa, municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa”. Este o investiţie ce se realizează prin Compania Naţională de Investiţii . Primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan a vorbit despre această investiţie în cadrul unei conferinţe a PSD Dâmboviţa. Valoarea totală a investiţiei este de 1.964.076 euro, iar valoarea lucrărilor finanţate prin Compania Naţională de Investiţii este de 1.716.308 euro. Durata maximă de realizare a investiţiei este de 24 de luni.
„Vorbim de o sumă de 8 milioane de lei la Cinematograful Independenţa. Indicatorii tehnico-economici au fost deja aprobaţi urmând ca anul acesta sau cel mai sigur anul viitor să înceapă lucrările. „, a declarat primarul Cristian Stan.
Primarul Cristian Stan a vorbit si de proiectul ce vizează cele opt scări de bloc -146 unităţi locative ANL.
„ Vorbim de locuinţele ANL, în momentul de faţă se poate vedea pe SEAP că ANL a scos la licitaţie execuţia celor opt scări de bloc -146 unităţi locative, rămase nefinalizate în cartierul Sagricom. Trebuie spus că pe zona Sagricom şi admnistraţia locală are proiecte privind amenajare alei şi realizare utilităţi. Termenul de execuţie privin contractul ANL este de 24 de luni. „, a spus primarul Cristian Stan
Municipiul Târgovişte are foarte multe investiţii şi prin PNDL 2.