Sarabanda ilegalităţilor în Consiliul Local Pucioasa, de-a lungul anilor are loc cu buna ştiinţă a edilului Dănuţ Bădău. În Consiliul Local Pucioasa se pare că în opinia unor consilieri, uneori interesele personale sunt mai presus decât ceea ce au jurat pe Biblie şi Constituţie la monentul învestirii şi anume “ Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor orasului, Aşa să-mi ajute Dumnezeu.” În perioada deținerii calității de consilier local al PNL, 2008-2011,Gheorghe Bădescu a participat la ședința Consiliului Local Pucioasa din data de 29.09.2011, exprimându-și votul în mod favorabil la adoptarea hotărârii privind aprobarea „ studiului de oportunitate în vederea concesionării fără licitaţie, a terenului în suprafaţă de 166 mp, situat în oraşul Pucioasa, strada Mihai Eminescu,F.N, pentru amenajarea unei parcări în favoarea Centrului Medical Diamed, deși avea un interes personal în aprobarea acesteia, deoarece domnul consilier al PNL Gheorghe Bădescu este asociat la acest Centru Medical şi îndeplineşte funcţia de director executiv al Centrului. Mai mult, consilierul Bădescu a avut şi intervenţii în timpul dezbaterii acestui proiect încercând să-i lămurească pe ceilalţi consilieri că este necesară această concesionare. Clar, vorbim în această situaţie de un conflict major de interese. Problema este că Gheorghe Bădescu era și asociat dar şi director executiv la Centrul Mediacal și trebuia să se abțină de la vot şi de la comentarii. Legea 215/2001, art. 46 interzice consilierilor locali să ia parte la deliberarea și adoptarea hotărârilor în care au un interes patrimonial faţă de problema supusă dezbaterii. Interesul poate fi personal sau prin soţie/soţ, afini sau rude de până la gradul al patrulea inclusiv. Hotărârile adoptate prin încălcarea acestei prevederi sunt nule de drept. Nulitatea se constată de către instanţa de contencios administrativ. Acţiunea poate fi introdusă de orice persoană interesată. Consilierii trebuie să anunţe la începutul ședinţei un potenţial conflict, aspect care se consemnează în procesul verbal. Domnul consilier Bădescu nu a făcut acest lucru deoarece nu am găsit consemnarea în procesul verbal al şedinţei respective. Potrivit procesului verbal încheiat în data de 29.09.2011, cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Pucioasa , la punctul opt de pe ordinea de zi a fost votat proiectul de hotărâre privind aprobarea „ studiului de oportunitate în vederea concesionării fără licitaţie , a terenului în suprafaţă de 166 mp, situat în oraşul Pucioasa, strada Mihai Eminescu,F.N, pentru amenajarea unei parcări în favoarea Centrului Medical Diamed, cu 12 voturi pentru şi patru abţineri. Printre cei 12 consilieri care au votat pentru, s-a numărat şi domnul consilier al PNL, Gheorghe Bădescu, cel care a şi înaintat Consiliului Local Pucioasa, în calitate de director executiv al Centrului Medical ,scrisoarea prin care a solicitat concesionarea terenului în suprafaţă de 166 mp, în vederea amenajării unei parcări prin extinderea construcţiei existente a Centrului Medical Diamed. Ca să fie pe înţelesul tuturor, directorul executiv al Centrului Medical, Gheorghe Bădescu a propus şi consilierul local ,Gheorghe Bădescu a votat. Mai mult, tot în procesul verbal încheiat în data de 29.09.2011, cu ocazia şedinţei ordinare a Consiliului Local al oraşului Pucioasa , la punctul opt s-au consemnat o serie de discuţii care scot clar la lumină unele nemulţumiri ale unor consilieri şi anume că pentru un garaj plata era de 20 de lei pe lună pentru o suprafaţă de 17mp iar taxa pe lună pentru suprafaţa de 166 mp pentru amenajarea unei parcări în favoarea Centrului Medical Diamed, este de 50 lei, rezultând o diferenţă de 10 ori mai mare, fiind izbitoare această diferenţă de preţ favorabilă. Imediat, consilierul Bădescu intervine iar în procesul verbal este consemnată afirmaţia” în momentul de faţă parcarea se foloseşte gratuit …astfel, în urma concesionării va veni o sumă de bani pentru oraşul Pucioasa . Centrul Diamed poate funcţiona şi fără această parcare”. Atunci de ce s-a insistat pentru concesionarea acestei parcări dacă domnul Bădescu a spus că Centrul poate funcţiona şi fără ea? Păi vă spunem noi. Domnul Bădescu cel mai probabil i-a făcut jocurile edilului Bădău care prin acest proiect a blocat dezvoltarea unui agent economic în zonă. Şi cu toate acestea a avut loc aprobarea concesionării fără licitaţie , a terenului în suprafaţă de 166 mp, situat în oraşul Pucioasa, strada Mihai Eminescu,F.N, pentru amenajarea unei parcări în favoarea Centrului Medical Diamed. Concesionarea a avut loc pe o perioadă de 49 de ani, iar în fiecare an, Centrul plăteşte la primărie o taxă de 600 de lei . Păi o fi drept! În timp ce cetăţenii plătesc 20 lei pe lună pentru un garaj, Centrul Diamed plăteşte 50 de lei pe lună pentru 10 locuri de parcare.Tot să fii consilier la Pucioasa şi uite aşa îţi aranjezi interesele personale. Iar ca să fie treaba , treabă , în zona unde a fost concesionat acest teren mai există o societate comercială care deţine un spaţiu însă în urma concesionării terenului, respectivul proprietar al spaţiului a fost blocat , ne mai având drum de acces şi uite aşa domnul Bădău a pus piedică unui alt agent economic să se dezvolte. Din informaţiile pe care le deţinem se pare că ANI deja s-a sesizat în aces caz precum şi alte instituţii . Fără reţineri, domnul Bădescu a fost consilier local PNL şi în mandatul 2012-2016 şi totodată se regăseşte şi pe lista de consilieri PNL pentru alegerile din 5 iunie 2016, pe locul 3.
VIDEO. INCREDIBIL. Legea călcată în picioare cu bunăştiinţă în Consiliul Local Pucioasa, pentru interesele personale
