Miercuri seară, de la ora 20:00 și până la ora 01:00, a avut loc ședința Biroului Politic Judeţean al PSD Dâmbovița. S-a discut și s-a întors pe toate părțile conflictul declansat în cadrul PSD Dâmbovița, de demisia din funcţiile deţinute în partid, a preşedintelui CJ, Alexandru Oprea. S-a luat act de demisii și mai mult așa cum spune președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, concluzia finală a fost că modul în care a procedat domnul Oprea , este total gresit, ba mai mult susține Adrian Țuțuianu că a adus și prejudicii serioase de imagine Organizației PSD Dâmbovița.
Vineri, va avea loc o nouă ședință a BPJ în cadrul se va spune prin vot secret, măsurile ce se vor lua cu privire la domnul Oprea:
“ A fost o ședință foarte lungă, o ordine de zi foarte complicată… Legat de demisiile din anumite funcții ale domnului Oprea, vă precizez următoarele lucruri:
Am luat act de demisia din funcția de președinte al Organizației PSD Răzvad și urmează ca în zilele următoare să desemnăm o conducere interimară.
Am luat act de demisia din funcția de secretar executiv al PSD Dâmbovița și urmează ca în perioada următoare să mă decid și să propun BPJ, un înlocuitor și sunt convins că avem resursă umană suficientă ca să putem să ne facem treaba la nivelul cel mai bun.
Concluzia tuturor membrilor BPJ a fost unanimă în sensul că modul în care domnul Oprea a procedat este total greșit , a creat prejudicii serioase de imagine unei Organizații care se afla pe valul încrederii și în partid și în societatea dâmbovițeană și că lucrurile acestea sunt inacceptabile și că trebuie să luăm anumite măsuri… Nu am vrut să luăm aseară o decizie , era tarziu, lucrurile s-au spus și ca urmare vom avea vineri, ora 20:00 o ședință a BPJ în care vom stabili ce avem de făcut.
Îi asigur pe toți membrii de partid dar și pe oamenii din Dâmbovița că suntem oameni politici maturi și că ne interesează buna administrare a județului, a țării și a fiecărei localități în parte și că prioritatea noastră absolută este guvernarea.
Oricine nu înțelege imperativele momentului face un pas în afara partidului sau în lateral și ne lasă să ne facem treaba .
Nu am să tolerez nimănui să strice munca miilor de membri de partid care au mari așteptări de la noi și nu am să las pe nimeni să mai aducă prejudicii de imagine acestei organizații… Nu avem voi la derapaje politice și voi sancționa orice derapaj… Va fi un vot secret vineri seară ”, a declarat Adrian Țuțuianu.
Se pare că până vineri, domnul Alexandru Oprea are termen să-și dea demisia și de la CJ Dâmbovița dacă nu, riscă să fie exclus din PSD Dâmbovița.