Târgoviştenii care locuiesc în blocuri construite înainte de anul 1978 au obligaţia de a le expertiza. Evaluarea tehnică are rolul de a stabili dacă aceste construcţii prezintă risc seismic. Tot expertiza va fi cea care va stabili dacă sunt necesare lucrări de consolidare. La nivelul municipiului Târgovişte sunt 79 de blocuri ce trebuie expertizate urgent.
Primăria municipiului Târgovişte va trimite tuturor asociațiilor de proprietari şi operatorilor economici care deţin spaţii în aceste blocuri, adrese prin care le impune să-și expertizeze tehnic imobilele pe care le administrează. Această obligaţie este conform legislaţiei actuale, iar expertiza trebuie efectuată într-un termen de maxim doi ani de la data primirii notificării: „Vă pot spune că în momentul de faţă avem 79 de blocuri de locuinţe în municipiul Târgovişte, situate în zone diferite din Târgovişte şi care în perioada imediat următoare vor face obiectul notificărilor pe care admnistraţia locală le va transmite . În situaţia în care nu se procedează la expertizarea acest clădiri, există sancţiuni destul de drastice prevăzute de legislaţia în vigoare, începând cu 5000 de lei şi ajungând undeva la 70.000 de lei… Am instituit la nivelul municipiul Târgovişte o comisie care gestionează aplicarea acestor norme legale … Este un gest de reponsabilitate de care trebuie să dăm dovadă ”, a afirmat primarul Cristian Stan.
Primarul Cristian Stan a făcut şi o scurtă prezentare a obligaţiile care revin atât administraţiei publice cât şi operatorilor economici şi cetăţenilor privind măsurile de reducere a riscului seismic al construcţiile existente.