Veștile tragice continuă sa vină cu privire INCENDIUL de la pensiunea din Prahova, a treia persoană, adult, a fost identificată, decedată.
Din păcate vorbim de doi adulți și un copil care au decedat, alte 5 persoane sunt căutate.
Unitatea de cazare nu avea autorizație de funcționare la incendiu.
În această dimineață, în localitatea Tohani s-a produs un incendiu la un operator economic cu funcțiuni de cazare și restaurant.
Pentru gestionarea situației operative, la nivelul județului Prahova a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Astfel, au fost angrenate următoarele forțe de intervenție:
10 autospeciale de stingere cu apă și spumă ISU Prahova, 1 autospecială transport personal și victime multiple, 4 ambulanțe SMURD, 4 autospeciale de primă intervenție și comandă și 3 ambulanțe SAJ.
Până la acest moment, 2 persoane cu arsuri la nivelul feței și a membrelor superioare au fost asistate medical (conștiente). Totodată, pentru identificarea și altor persoane dispărute, pompierii au constituit echipe de căutare-salvare. Intervenția este îngreunată de faptul că arderea se manifestă generalizat la întreaga clădire, suprafața afectată fiind mai mare de 1.000 mp.
Intervenția este în dinamică
Urmărește Partener TV și pe Google News