Social democraţii dâmboviţeni se pregătesc intens pentru lunile august, septembrie şi octombrie când vor trebui să îşi desemneze liderii organizaţiilor de tineret, femei, seniori, de la nivelul municipiului Târgovişte şi să îşi aleagă un nou preşedinte. Vicepreşedintele PSD Dâmboviţa, Alexandru Oprea a anunţat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că până în prezent au avut loc Conferinte în 62 de organizaţii comunale, urmând ca până la sfârşitul lunii iulie să aibă loc alegeri în toate cele 89 de organizaţii de la nivelul comunelor.
Mai mult social democratul a spus că pe 26 august, 4 septembrie,11 septembrie şi 18 septembrie se vor desemna liderii organizaţiei de tineret, femei, pensionari şi la nivelul municipiului Târgovişte urmând ca în data de 12 octombrie să aibă loc conferinţa organizaţiei judeţene a partidului. Vicepreşedintele PSD Dâmboviţa, Alexandru Oprea a mai spus că date menţiuonate mai spus se pot modifica şi asta datorită faptului că vor fi invitaţi de la centru şi nu se ştie exact când sunt liberi ca să poată onora invitaţia.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
