Salvamont România a transmis un mesaj public de solidaritate cu eforturile statului pentru redresarea economică, subliniind însă că eventualele măsuri de reducere a personalului pot afecta grav capacitatea de intervenție și, implicit, siguranța turiștilor pe munte.
„Înțelegem că este un moment greu pentru țară și acceptăm orice măsuri, atâta timp cât acestea nu afectează capacitatea de intervenție a structurilor Salvamont și siguranța turiștilor. Avem, prin grija Consiliilor județene și locale, o bază materială de excepție, dotări performante și de ultimă generație, fiind recunoscuți la nivel internațional pentru profesionalism și servicii de înalt nivel. Reușim un grad de răspuns de 100% la evenimentele montane, însă cu un grad de acoperire al resursei umane de doar 17,85% la nivel național. Ne este greu să garantăm că putem menține același standard ridicat de siguranță, în condițiile în care va trebui să reducem personalul”, au transmis reprezentanții Salvamont.
Potrivit acestora, salvatori super-specializați riscă să-și piardă locul de muncă, în contextul unei discriminări între unitățile administrativ-teritoriale care dețin echipe Salvamont și cele fără zonă montană, care nu sunt obligate să întrețină o structură de urgență similară.
Pe lângă calificarea de bază – cea de salvator montan – fiecare membru al echipelor de intervenție deține și alte specializări vitale: paramedic, salvator speolog, operator de dronă, conductor de câine de căutare-salvare, scafandru de lac montan sau de peșteră, salvator acvatic, operator detector de persoane înecate ori conducător de utilaje speciale. „Aceste competențe suplimentare nu au fost obținute din obligație, ci din dorința de a fi mai buni și de a oferi o șansă în plus celor care, într-un moment nefast, au avut neșansa de a suferi un accident”, precizează Salvamont.
Organizația își exprimă speranța că demersurile făcute la nivel guvernamental, cu sprijinul președinților de consilii județene, primarilor și Uniunii Naționale a Consiliilor Județene, vor asigura stabilitatea necesară pentru continuitatea activității.
„Atât timp cât vom fi lăsați să lucrăm, vom continua să oferim cele mai bune și performante servicii de salvare. Salvamont România rămâne prietenul de nădejde al turiștilor, singura structură de salvare abilitată legal să intervină în accidentele montane”, se arată în mesajul instituției.