Autoritățile locale din Pucioasa, din nou, surprind plăcut locuitorii. Este primăvară, este soare, iar orașul Pucioasa se schimbă radical la față. Peste 5000 de stegulețe colorate au fost montate zilele acestea în zona pieței centrale și a parcului. Promenada pieței și parcul s-au transformat într-un adevărat paradis al culorilor, de când câteva mii de stegulețe multicolore atrag localnicii, turistii și chiar strălucesc în bliţurile aparatelor foto .
Acest decor a fost conceput la iniţiativa Primăriei oaşului Pucioasa, după ce în toamnă, şi-a dat seama cât de bine au prins la public, sutele de umbrele colorate montate în zona de promenadă și care i-au încântat pe localnici și trecători. Nici nu au apărut bine stegulețele, că orașul s-a animat. Veselă și colorată, așa trebuie să fie viața.
Edilul Constantin Ana ne-a mărturist că investiția a costat 2000 de lei iar la confecționarea de confecționarea stegulețelor s-au ocupat toate croitoriile din Pucioasa: “ Vreau să vă spun că oamenii au fost foarte încântați. Conceptul a prins foarte bine. Sincer, nu mă așteptam ca oamenii să fie atât de încântați. Mă bucur că putem să aduce bucuria și fericirea în sufletul oamenilor cu lucruri simple dar plăcute. Am montat aproximativ 5000 de stegulețe. Investiția a costat 2000 de lei. Noi am achiziționat materialul iar stegulețele au fost confecționate cu sprijinul croitoriilor din orașul Pucioasa ”, a declarat primarul Constantin Ana.
Și cine ar putea să reziste atunci când în poză apare, în loc de cer, curcubeul?
Tocmai de aceea, foarte mulți tineri aleg să facă cel mai inspirat selfie ori fotografie cu steguletele de la Pucioasa.