Prognoza meteo 7 aprilie 2024, cerul va fi temporar noros.
În ţară, în sud-estul teritoriului valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale, iar în rest vremea va fi caldã pentru aceastã datã, chiar deosebit de caldã în vest şi sud-vest. Pe parcursul zilei cerul va prezenta înnorãri în Dobrogea, Bãrãgan şi sudul Moldovei, unde local vor fi averse slabe, iar în celelalte regiuni va fi variabil, iar ploi slabe de scurtã duratã vor fi posibile izolat, dupã-amiaza prin zonele deluroase şi montane din Transilvania, Muntenia şi Oltenia.
Noaptea cerul va fi mai mult senin, iar izolat se va forma ceaţã, cu o probabilitate mai ridicatã în centru şi sud-est. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare în prima parte a intervalului în sud-estul ţãrii, precum şi la munte, cu viteze de 40…50 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 15…16 grade pe litoral şi în Deltã şi 26 de grade în Banat şi vestul Olteniei, iar cele minime între 3 şi 13 grade, cu valori mai scãzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, pânã spre -2 grade
Târgoviște: 21 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 49%, Vânt: 14 km/h.
Urmărește Partener TV și pe Google News