De diminineaţă , în jurul orei 08:00, o femeie, în vârstă de 54 de ani, din localitatea Tărtăşeşti, factor poştal, în timp ce ieşea din curtea locuinţei, a fost abordată de doi tineri, ocazie cu care unul dintre aceştia a pulverizat către femeie cu un spray lacrimogen.Ulterior, cei doi bărbaţi au sustras geanta de serviciu a factorului poştal ce conţinea sume de bani reprezentând contravaloarea unor alocaţii şi pensii.Din primele verificări, suma de bani, reclamată a fi sustrasă, se ridică la 4000 de lei.În prezent, poliţiştii efectuează cercetări în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie.