Pompieri și voluntari din cadrul ISU Dâmboviţa sunt în vama Isaccea pentru a oferi sprijin cetățenilor care vin din Ucraina

Știri

Pompieri și voluntari din cadrul ISU Dâmboviţa sunt în vama Isaccea pentru a oferi sprijin cetățenilor care vin din Ucraina, astfel Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa s-a alăturat grupului constituit la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență pentru a oferi sprijin cetățenilor care vin din Ucraina prin punctul de trecere a frontierei de la Isaccea din județul Tulcea.

Dedicați scopului lor, pompierii și voluntarii acționează oriunde este nevoie de ei pentru ajutorarea oamenilor aflați în situații dificile.

Solidaritatea și implicarea tuturor forțelor detașate în această zonă contribuie la asigurarea protecției și asistenței de care au atâta nevoie cetățenii care fug din calea războiului.

”Oamenii sunt speriați și dezorientați. Încercăm, pe cât posibil, să îi sprijinim moral și emoțional. Le oferim băuturi calde, alimente, îmbrăcăminte și îndrumările de care au nevoie.” spune Nicoleta Matei, voluntar ISU Dâmbovița.

Grație unei solidarități extraordinare, împreună cu societatea civilă, autoritățile oferă asistență umanitară cetățenilor ucraineni care intră în România.

Vă informăm că din data de 11.03.2022, orice persoană juridică sau fizică care dorește să ofere resurse sau spații de cazare poate accesa platformele www.sprijindeurgenta.ro, respectiv www.unacoperis.ro.

- Advertisement -

Mai multe

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social