Polițiștii din Dâmbovița acționează pentru siguranța în trafic și ordinea publică: 233 de sancțiuni aplicate într-o singură zi

Știri

La data de 5 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost la datorie și au continuat să acționeze pentru creșterea gradului de siguranță în segmentul stradal, descurajarea și sancționarea comportamentelor de tip violent sau antisocial, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea consumului de alcool și substanțe interzise.

Pe raza județului, au fost instituite 16 filtre, fiind legitimate 287 de persoane și oprite pentru control 189 de autovehicule.

Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 233 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 58.200 de lei.

Din totalul sancțiunilor, 22 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar 208 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind regulile de circulație pe drumurile publice.

Totodată, pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice din județ și prevenirea accidentelor de circulație, 94 de conducători auto au fost testați pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

De asemenea, ca măsură complementară, poliţiştii au retras 12 certificate de înmatriculare și au reținut 10 permise de conducere, dintre care trei au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

Urmărește Partener TV și pe Google News

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social