PERCHEZIȚII LA CREVEDIA ÎNTR-UN DOSAR DE TRAFIC DE PERSOANE.VIDEO

Știri

PERCHEZIȚII LA CREVEDIA ÎNTR-UN DOSAR DE TRAFIC DE PERSOANE.

La data de 10 decembrie 2024, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița, efectuează 3 percheziții domiciliare, în comuna Crevedia, inclusiv la sediul unei instituții, într-o cauză vizând săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

VIDEO

Din probatoriul administrat a reieșit că, începând cu luna ianuarie 2022, o persoană, cunoscând prin prisma funcției publice deținute starea de vădită vulnerabilitate a unei victime cu handicap mintal accentuat permanent, (lipsită de suport familial și de locuință) ar fi adăpostit-o în condiții improprii, la ferma de animale pe care ar deține-o, în scopul exploatării prin muncă.

Victima a fost obligată, prin constrângere fizică și psihică, să presteze activități lucrative permanente, constând în îngrijirea animalelor de la ferma situată în  județul Dâmbovița.

PERCHEZIȚII LA CREVEDIA ÎNTR-UN DOSAR DE TRAFIC DE PERSOANE.

Audierile se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Urmărește Partener TV și pe Google News

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social